„La Craiova m-am născut a doua oară“, spunea marele sculptor Constantin Brâncuşi. Pe aceste meleaguri, în „uniformă de postav gros, cvasimilitare, cu petliţe şi nasturi-bumbi de alamă, cu pantaloni cu vipuşcă verde, cu cizme şi chipiuri înalte purtând însemnele şcolii şi cozoroace de muşama“, îl descoperim printre elevii Şcolii de Arte şi Meserii.
Amintirea trecerii marelui sculptor prin vechea şi încântătoarea Craiova stă astăzi mărturie în pagini de istorie ale oraşului. La Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, Constantin Brâncuşi s-a născut a doua oară. În aceste locuri, îl regăsim printre elevii întârziaţi. Avea mai bine de optsprezece ani, depăşind vârsta optimă pentru admiterea în şcoală. Este primit ca elev extraordinar: „Corpul profesoral, reticent, îl supune pe tânăr unui test. Unul dintre profesori îi cere să termine un trandafir cioplit în lemn pe care îl are în lucru. Costache îşi însuşeşte instinctiv stilul profesorului şi desăvârşeşte floarea făcând o excelentă impresie. Drept urmare, şcoala îi dă o şansă elevului întârziat“, notează C. Buica, în „Marea Carte a Craiovei“.
În octombrie, cu mult după începerea cursurile, cu un ciocan, un fierăstrău, o rindea, elevul întârziat se avântă în luptă, pentru că a înţeles că lumea nouă în care intrase i se potriveşte de minune şi trebuie să convingă.
Băiatul de prăvălie de altădată, îmbrăcat cu şorţul verde, care trebuia tot timpul să aştepte la uşă, înţelege că acum o nouă lume i se deschide. „Va profita de faptul că a întâlnit oameni pricepuţi aduşi acolo pentru a-i dezvălui secretele meseriei lor, că are la dispoziţie cărţi pe care să le consulte, că beneficiază de atelierele şi utilajele şcolii… Aici, la şcoală, Costache are revelaţia unei descoperiri de sine“, scrie în „Marea Carte a Craiovei“.
Brâncuşi va demonstra că merită pe deplin şansa care i s-a acordat. „În 1895, lui Costache, care a fugit cu ani în urmă de la şcoală din Peştişani şi nu poate prezenta o diplomă de absolvire a patru clase primare, i se reglemetează totuşi situaţia matricolă şi este admis ca elev regulat“.
O prietenie specială
Şorţul cel verde, de băiat de prăvălie, nu este aruncat într-un colţ, ca o amintire urâtă din casa de pe strada C. A. Rosetti, de la numărul 14, unde locuia împreună cu fraţii Gorjan. Atunci când timpul îi permitea, tânărul Brâncuşi mergea la bodega lui Zamfirescu. Într-una dintre zilele în care trecuse pragul acestui local, este trimis cu treburi la Gabetta, o cârciumă din vecinătate, care era ţinută de Radu Dimitriu, tatăl lui Traian Demetrescu. Aşa ajunge să îl cunoască Brâncuşi pe Tradem, pseudonimul sub care Traian Demetrescu îşi crease o reputaţie. „Marele poet Macedonski îl stima şi-l iubea şi chiar îl sprijinise efectiv în încercarea de a se stabili la Bucureşti. Dar Tradem mai era şi tuberculos şi, cu instinctul celor aflaţi pe marginea mormântului, se întorsese acasă, la Craiova. Era un învins al vieţii: «e peste putinţă să-ţi spun în ce hal de slăbiciune am ajuns cu nervii şi inima. Nu, nu sunt făcut pentru a trăi», scria unui prieten“.
În atmosfera unui trist birt de mahala, Brâncuşi îl întâlneşte pe Tradem, care, cu o carte în mână, îşi petrecea puţinul timp care i-a mai rămas de trăit. Va fi atras de acest poet de o delicateţe aproape feminină. „Pentru prima dată în lumea aceasta de rândaşi, meseriaşi şi băcani, întâlneşte nu numai arta, pe care o bănuieşte cu fiecare crestătură în lemnul pe care-l ciopleşte fără încetare, dar şi Artistul“, după cum se menţionează de către C. Buican.
Opere lăsate moştenire
Elevul Constantin Brâncuşi îşi va arăta recunoaşterea prin muncă profesorilor care îi acordaseră o şansă. O dovedeşte în nenumărate situaţii. Cel mai elocvent act al său, care marchează şi depăşirea epocii ramelor sculptate şi a lucrărilor casnice, este realizarea portretului lui Gheorghe Chiţu. Ziarul vremii, Românul, ziar politic, comercial, literar, anunţa că „la Craiova s-a constituit un comitet pentru ridicarea unei statui lui Gheorghe Chiţu“, întemeietorul şcolilor de meserii, printre care se numără şi Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, care murise de curând.
„Directorul Popescu, care vrea să aducă un omagiu celui dispărut, îi cere lui Brâncuşi să execute, după o fotografie în mărime naturală ce atârna pe un peret din cancelarie, un bust al dispărutului. Drept urmare, Costache îşi procură un piedestal cu placă turnantă, şcoala îi procură huma, iar directorul îi permite să-şi instaleze în cancelarie piedestalul şi huma, pe care sculptorul începător o ţinea într-o lădiţă acoperită cu pânză de sac udă.
Costache renunţă la vacanţa de vară şi în lunile iunie şi iulie lucrează cu râvnă la portret, de multe ori uitând chiar să meargă la masă. Un artist care se respectă are asistenţi şi îl foloseşte pe micul Miertoiu, cu cinci ani mai tânăr, a cărui admiraţie pentru el nu i-a scăpat. Miertoiu îi aduce câte o găleată cu apă, îi frământă lutul sau îi udă cârpele cu care acoperă lucrarea. Lucrând pe tot cursul verii, Costache termină comanda spre toamnă.
Bustul lui Gheorghe Chiţu încununează absolvirea, după patru ani de muncă grea a Şcolii de Arte şi Meserii“, se menţionează în „Marea Carte a Craiovei“.
Cu această operă finalizată, care stă mărturie peste ani la intrarea pavilionului Şcolii de Arte şi Meserii, Constantin Brâncuşi marchează o etapă importantă a vieţii sale pe plaiuri craiovene.
Un nou drum i se deschidea. Un tren îl va conduce spre Bucureşti, acolo unde demonii lui interiori îl conduc, păstrând amintirea unor locuri şi a unor oameni pe care nu îi va uita niciodată.
