16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTârgujienii mor de sete când plouă

Târgujienii mor de sete când plouă

La fiecare ploaie torenţială, o parte din municipiul Târgu Jiu riscă fie să primească apă cu debit redus, fie să nu mai primească deloc, reprezentanţii Aparegio fiind nevoiţi să înlocuiască tot timpul sursa de suprafaţă de la Şuşiţa Verde cu sursa de adâncime de la Iezureni.

Ploile torenţiale lasă de fiecare dată fără apă locuitorii din mai multe zone din Târgu Jiu. Locuitorii altor cartiere constată, de asemenea, că presiunea scade atât de mult la robinet, încât centralele termice sau maşinile de spălat nu mai pot fi folosite. Problemele în alimentarea cu apă durează ore bune, perioadă în care muncitorii operatorului public Aparegio înlocuiesc sursa de apă de la Şuşiţa Verde cu cea de la Iezureni. Directorul Aparegio, Ion Popescu, a declarat că înlocuirea surselor de apă este tot timpul necesară, în caz contrar putându-se produce avarii majore la staţia de tratare. Potrivit lui Ion Popescu, astfel de probleme apar de fiecare dată când ploile torenţiale antrenează resturi de lemne şi aluviuni, care pot duce la creşterea turbidităţii apei. În aceste situaţii, cel puţin până la realizarea de noi investiţii, este necesară sistarea temporară a apei furnizate de Şuşiţa Verde. Cartierele din nordul şi sudul municipiului sunt cele mai afectate de lipsa apei potabile şi menajere atunci când plouă. Însumate, blocurile din cartierele respective reprezintă mai mult de jumătate din total.

Problemă nerezolvată ani buni

De peste 15 ani, captarea de apă de la Şuşiţa Verde nu a mai beneficiat de lucrări de modernizare, lucru reflectat în debitul apei la robinete, în momentele în care pe cursul râului respectiv se produceau viituri. Conducerea Aparegio a realizat un proiect finanţat cu fonduri europene, pentru care se încearcă organizarea unei licitaţii. Valoarea investiţiei pentru modernizarea tuturor surselor de apă din care se alimentează Târgu Jiu este de 17,2 milioane de lei fără TVA. În condiţiile în care contractul va fi atribuit pentru execuţie în primăvara anului viitor, problema debitului apei în Târgu Jiu ar putea fi rezolvată abia peste doi ani, după cum a precizat directorul Aparegio, Ion Popescu. „Din păcate, nu s-a reuşit realizarea acestor investiţii şi abia acum am obţinut aceste fonduri structurale pentru a moderniza staţia de apă şi sursele de alimentare. Procedurile sunt destul de complexe şi estimăm că ne vom apuca de treabă în prima parte a anului viitor. De obicei, astfel de lucrări de anvergură durează mai mult de doi ani. Soluţia găsită pentru sursa de la Şuşiţa Verde este realizarea unei acumulări în zona de captare pentru ca viiturile să fie preluate în acest fel şi să nu mai aducă în reţea nămol, nisip, lemne şi alte resturi. Am studiat zona şi poate fi realizată această acumulare, deşi locul este strâmt, râul traversând o vale printre stânci. Până nu vom face acest lucru, problema debitului redus nu va dispărea. Puţurile de la Iezureni nu fac faţă şi sunt costisitoare. O sursă de suprafaţă este mai ieftină, dar creează şi probleme“, a menţionat directorul Aparegio.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS