24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCirc în faţa sediului Poliţiei Caracal

Circ în faţa sediului Poliţiei Caracal

Mai multe persoane de etnie romă s-au strâns vineri după-amiază în faţa sediului Poliţiei Caracal, pentru a cere şefului instituţiei să aresteze un grup de tineri care le-au bătut rudele într-un bar din oraş. Mascaţii şi jandarmii au format un cordon în faţa imobilului, pentru ca romii să nu intre în instituţie.

Zeci de persoane, majoritatea de etnie romă, au mers să ceară dreptate şefului poliţiei din oraş, comisarul-şef Ilie Vasile, după ce trei rude ale lor au fost atacate într-un bar din parcul „Constantin Poroineanu“ de un grup de tineri care apoi au dispărut. Oamenii susţin că atacatorii sunt Remus Rădoi, zis Codiţă, din Redea, şi trei bodyguarzi, Cristian Iulian N., de 30 de ani, Dumitru Ciprian P., de 31 de ani, şi Ionuţ Florentin C., de 23 de ani, toţi din Caracal, angajaţi la firma de pază a iubitei lui Remus. Una dintre victime, Gheorghe Barbu, din Caracal – fratele lui Mannix Paul Dumitru, arestat zilele trecute după ce a provocat un accident de circulaţie mortal – a fost rănită mai grav, fiind trimisă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Rudele victimelor spun că acestea au fost bătute cu pumnii şi picioarele, fără motiv. „Ai noştri erau la bar, stăteau liniştiţi, când a venit la ei Codiţă cu trei bodyguarzi şi i-au luat la bătaie. I-au lovit cu pumnii şi picioarele, fără motiv. Una dintre victime e în stare gravă, la Slatina“, au spus rudele celor agresaţi. Ele susţin că sunt terorizate de Codiţă şi că poliţia cunoaşte situaţia, dar nu face nimic pentru a o rezolva. Mai mult, oamenii îl acuză pe şeful Poliţiei Caracal că l-ar favoriza pe Codiţă şi cer schimbarea acestuia. „Codiţă şi ai lui ne-au terorizat. Ei fac legea în oraş. Situaţia e aşa de ani buni, la Caracal, iar poliţia din oraş nu face nimic. Comandantu’, Ilie Vasile, e prieten cu Codiţă, îl favorizează în loc să aplice legea şi să îl pedepsească. Acest Codiţă are aproape 20 de dosare penale, iar poliţia îl face scăpat de fiecare dată“, au spus rudele victimelor.

Cordon al forţelor de ordine

După conflict, agresorii au dispărut imediat, fapt ce a pus pe jar toţi apropiaţii victimelor, care s-au adunat în faţa sediului poliţiei, pentru a cere socoteală şefului instituţiei. Mascaţii şi jandarmii au format un cordon în faţa imobilului şi au asigurat ordinea, pentru a preveni izbucnirea unui scandal. „Reprezentanţii Detaşamentului Pentru Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt au intervenit pentru a preveni izbucnirea unui scandal între persoanele strânse în faţa sediului Poliţiei Caracal“, a precizat inspectorul Roxana Filip, din cadrul IPJ Olt. Abia seara, când spiritele s-au calmat, forţele de ordine s-au retras.

Conflict mai vechi

Potrivit lui Ilie Vasile, şeful Poliţiei Caracal, Remus Rădoi a provocat numeroase scandaluri pe raza oraşului, pe numele lui fiind întocmite mai multe dosare penale. El a menţionate că între acesta şi grupul celor pe care i-a bătut există neînţelegeri de ani buni, mai exact, de pe vremea când Codiţă administra o discotecă în oraş în care nu primea persoane de etnie romă. „Este vorba despre un scandal izbucnit pe fondul unui conflict mai vechi. Remus Rădoi împreună cu alte trei persoane au agresat trei tineri care se aflau într-un bar. După conflict, victimele au dispărut, iar poliţiştii efectuează căutări pentru prinderea acestora. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe“, a spus Ilie Vasile. Despre acuzaţiile aduse la adresa sa de apropiaţii victimelor, acesta a declarat: „Nu am favorizat pe nimeni. Acest Remus Rădoi are întocmite mai multe dosare penale, care nu au rămas la noi, la poliţie, ci au fost trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propuneri legale“. Cei trei agresori riscă până la şase luni de închisoare. Scandalul dintre cele două grupuri de tineri a continuat şi duminică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII