Independenţa într-o relaţie se leagă de un cuvânt-cheie: încrederea. Încrederea în propria persoană, aprecierea. Acest lucru presupune să avem o atitudine pozitivă şi să apreciem ceea ce facem bun, dar să ne asumăm şi restul faptelor. Înseamnă să ne cunoaştem atât calităţile, pe care suntem capabili să le punem în valoare, cât şi defectele, pe care încercăm să le acceptăm şi să le corectăm. Avem încredere în noi când ne simţim pregătiţi să facem faţă unei situaţii. Un sentiment preţios, pe care nu-l putem obţine decât dacă suntem sinceri în primul rând cu noi înşine. Lucrurile, însă, nu se opresc aici. Mai trebuie să fim capabili de a avea încredere şi în cei din jurul nostru. Să avem încredere în persoana alături de care ne petrecem viaţa şi în prieteni. Acestea vin la pachet cu sinceritatea, iubirea, respectul, realizările comune etc. Să avem încredere în colegul de serviciu sau în partenerul de afaceri. Pentru aceasta avem nevoie de loialitate şi respect.
La începutul unei relaţii, când nu vezi nimic în afara cuplului, nevoia de a fi „cu celălalt“ este foarte puternică. Această fază a relaţiei, cu fluturaşi în stomac şi accelerări de puls, este frumoasă şi intensă. Ea trece, însă, după câteva luni. Abia din acel moment se poate vorbi de o relaţie de angajament: poţi sau nu construi ceva împreună cu persoana respectivă. Atunci este momentul să ne desprindem de alte relaţii din trecut, nefinalizate. Pe de altă parte, a crea o relaţie înseamnă a-i da timp şi spaţiu celuilalt – a nu fi dependent de el, a nu-l sufoca şi, totodată, a te însoţi cu el, a nu te teme de intimitate, a nu fugi.
Psihologul clinician-psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi identifică unele trăsături ale dependenţei negative:
• Când suntem dependenţi material pe termen lung de partener;
• Când nu ne conştientizăm nevoile noastre faţă de nevoile de cuplu şi când nu îi lăsăm celuilalt spaţiu cu sine însuşi;
• Când nu avem viaţă socială în afara cuplului şi când nu lăsăm partenerul să aibă în anumite momente timp pentru viaţa socială;
• Când suntem ahtiaţi de a face sex şi când raportăm intimitatea numai la raporturi sexuale;
• Când cerem partenerului să meargă cu noi mereu şi mereu într-un loc unde nu doreşte;
• Când îl sunăm neîncetat să verificăm ce face şi cu cine este;
• Când simţim că nu trăim fără partener şi când suntem geloşi pe orice altă relaţie cu alte persoane (relaţii cu familia lui, cu prietenii, cu rudele).
Suntem în independenţă negativă:
• Când ţinem cont de nevoile noastre prea mult şi nu ne îngrijim de nevoile celuilalt;
• Când ne afundăm obsesiv în muncă sau în alte „activităţi“, motivând că „ne împlinesc“ şi că partenerul nu are voie să fie supărat, ci să ne înţeleagă „fuga“;
• Când fugim inconştient de intimitatea afectivă, motivând că „aşa suntem noi, mai reci şi mai necomunicativi“;
• Când facem sex mai tot timpul, şi nu „dragoste“;
• Când ne părăsim partenerul din „diverse motive“, pe care le inventăm de teama de a nu fi părăsiţi.
Vorbind despre dependenţa şi independenţa în cuplu şi familie, psihologul precizează că există o relaţie autonomă şi eficientă cu partenerul dacă:
• Ne cunoaştem propriile nevoi şi le împărtăşim;
• Ascultăm nevoile celuilalt şi le respectăm, negociind când este de negociat;
• Ne cunoaştem vulnerabilităţile, le împărtăşim şi le ascultăm pe ale partenerului;
• Avem grijă de partener şi cerem să aibă, la rândul său, grijă de noi în anumite momente;
• Acceptăm absenţa partenerului.
