8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOperele lui Brâncuşi, sub pază

Operele lui Brâncuşi, sub pază

Operele lui Constantin Brâncuşi din municipiul Târgu Jiu vor fi supravegheate 24 de ore din 24 de poliţiştii comunitari.

Ion Tudor, directorul executiv al Poliţiei Comunitare Târgu Jiu, a precizat că la instruirea pe care poliţiştii comunitari o efectuează în această perioadă s-a stabilit să se acorde o atenţie deosebită monumentelor istorice şi, în special, operelor brâncuşiene care se găsesc în cele două parcuri: Parcul Central, unde se află Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărutului, şi în Parcul Coloanei, acolo unde se află renumita lucrare de artă Coloana Infinitului. „Am stabilit, împreună cu primarul municipiului Târgu Jiu, să se acorde o atenţie sporită operelor lui Constantin Brâncuşi, precum şi celorlalte monumente, pentru că s-a constatat, în ultima perioadă, o creştere a numărului celor care scriu şi desenează pe pereţi şi pe garduri. S-a stabilit că în Parcul Central se vor afla trei poliţişti comunitari, iar în Parcul Coloanei, doi. Când sunt evenimente deosebite, numărul lor poate să crească“, a precizat Ion Tudor, directorul executiv al Poliţiei Comunitare Târgu Jiu.

Număr de telefon, scris pe Masa Tăcerii

Poliţiştii comunitari care supraveghează cele două parcuri şi valoroasele opere de artă au reuşit să stopeze mai multe tentative de vandalizare a acestora. „Poliţiştii comunitari care vor avea ca sarcină supravegherea operelor trebuie să fie foarte atenţi. Aceştia trebuie să fie foarte vigilenţi la persoanele care pot să deterioreze într-un fel sau altul lucrările. Au fost mai multe încercări nereuşite de vandalizare a acestora, dar care au fost oprite la timp de poliţiştii comunitari. O tânără se întinsese pe Masa Tăcerii ca să se fotografieze, iar un adolescent a scris pe acelaşi monument numărul de telefon. A fost prins în momentul în care dorea să îngroaşe cifrele. Ceea ce a apucat să scrie s-a şters ulterior. Alt vizitator a lăsat un borcan cu saramură pe operă“, a spus Ion Tudor.

Supraveghere video

Şeful Poliţiei Comunitare din Târgu Jiu a propus introducerea unor camere de supraveghere video a operelor, care vor face din sistemul integrat al municipiului Târgu Jiu. Ion Tudor a menţionat că este o măsură obligatorie care trebuie luată: „Este o măsură necesară introducerea unor camere video de supraveghere şi la operele lui Brâncuşi, pentru că în acest fel putem să urmărim tot ceea ce se întâmplă. În prezent, sistemul video care transmite pe internet imagini cu operele nu mai funcţionează din cauza furtunii din ultima perioadă. Ne ajută şi acest sistem, pentru că putem să supraveghem şi modul în care îşi fac datoria poliţiştii comunitari. Vor mai fi montate camere video în pieţe, intersecţii şi în zona unor şcoli“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU