Un bătrân de 80 de ani, aproape orb, trăieşte alături de soţia lui în munţii de pe Defileul Jiului, în Plaiul Bumbeştiului, un loc mirific, uitat de lume. Scrie poezii şi cântă la fluier, având un talent remarcabil, în orice clipă putând să compună o poezie.
Plaiul Bumbeştiului este o zonă de vis, aflată în munţii de pe Defileul Jiului. Aşezarea aparţine de oraşul Bumbeşti-Jiu, din judeţul Gorj. Aici se ajunge foarte greu, pe un drum de munte plin de bolovani şi hâroape. În acest loc neatins de mâna omului trăieşte Dumitru Motancea, un bătrân de 80 de ani, care scrie versuri şi cântă la fluier. El îşi duce existenţa împreună cu soţia sa într-o locuinţă din lemn, care, în aceste locuri, poartă denumirea de conac. Bătrânul nu vede aproape deloc. Nu are nevoie de vreun ajutor şi se descurcă singur, iar soţia îi este alături. Este unul dintre cei mai bătrâni oameni din zonă şi cunoaşte locurile ca în palmă. Merge singur pe potecă să ia apă dintr-un izvor pe care l-a captat coborând din munte până în Bumbeşti-Jiu.
A căutat nevastă cu conac
Bătrânul poet a fost obişnuit de mic cu muntele, pentru că s-a născut în apropiere. Provine dintr-o familie de crescători de animale. Conacul pe care-l deţinea familia lui a fost expropriat. Îşi dorea foarte mult să se ocupe de creşterea animalelor şi să trăiască departe de aglomerarea urbană, astfel încât a căutat o femeie care să aibă ca zestre un conac. „Conacul pe care l-au avut părinţii mei a fost expropriat. Mi-au plăcut oile şi am căutat să găsesc o fată care să aibă conac. O cunoşteam de când era mică, dar am aşteptat să mai crească. Pe la vreo 15 ani m-am hotărât să o cer de nevastă. Ea mi-a spus că acceptă, dacă e de acord şi bunicul ei, care era un bărbat foarte mare, cu o mustaţă aspră şi era foarte fioros. Tuturor băieţilor le era teamă de el. Eu m-am încumetat şi m-am dus. A spus că îmi dă fata, dar cu o condiţie: să am grijă de conacul din Plai“.
Suferă de retinopatie şi glaucom
Dumitru Motancea a lucrat la Uzina Mecanică Sadu, dar a ieşit la pensie după puţin timp din cauza problemelor de vedere. În urmă cu peste 55 de ani a venit în Plai ca să-şi ajute rudele, iar de peste 40 de ani s-a stabilit aici. Boala s-a accentuat şi, de 13 ani, bătrânul nu mai vede aproape deloc, însă cunoaşte foarte bine aceste locuri şi istoria lor. Diagnosticul pus de medici este retinopatie şi glaucom. „Nu văd feţele oamenilor şi nici denivelările. Mi s-au dezvoltat alte simţuri: pipăitul şi auzul. Merg singur să iau apă şi mai fac şi unele treburi ca să nu ard gazul de pomană. Am coborât şi în Bumbeşti. M-am cam rătăcit, pentru că zona s-a împădurit, dar până la urmă am găsit drumul. Merg prin păduri, pe poteci, pentru că le cunosc foarte bine. Mai vine ginerele meu şi ne aprovizionează“, spune bătrânul.
Un geniu
Dumitru Motancea este jovial şi inteligent. Compune poezii şi cântă la fluier. A făcut doar şapte clase, din cauză că era sărac, dar dovedeşte capacităţi intelectuale remarcabile. Vorbeşte cursiv şi mai ales fără greşeli de exprimare. A fost atras de poezie încă de copil, din şcoală. Poeţii preferaţi sunt Eminescu şi Coşbuc. Şi-a găsit inspiraţia după ce a venit şi s-a stabilit în Plai. A compus nenumărate poezii. Pe unele a reuşit să le scrie şi să le păstreze, dar altele s-au pierdut. Versurile sale sunt deosebite, iar talentul bătrânului este remarcabil. „Compuneam şi înainte de a veni în Plai poezii, dar nu prea se legau. După ce m-am stabilit aici, mi-a venit şi inspiraţia. Ginerele meu a scris la calculator şi a scos apoi pe hârtie 100 de poezii şi cred că mai am vreo 40 scrise pe alte caiete. Aşa am făcut mult mai multe poezii, dar s-au pierdut. Am făcut doar şapte clase, pentru că părinţii au fost oameni săraci şi nu au putut să mă ţină în şcoală“, povesteşte el.
Bătrânul Motancea cântă la fluier
Darul de a compune poezii nu este singura calitate a bătrânului. Dumitru Motancea cântă la fluier. A învăţat să cânte de la tatăl său şi întotdeauna când mergea cu animalele îşi lua şi fluierul cu el. Mai târziu, în armată, a făcut şi şcoala de gornişti, astfel că a reuşit să înveţe să cânte pe note. Ştie multe doine şi cântece culese de el.
Cum se ajunge în Plaiul Bumbeştiului
În Plaiul Bumbeştiului se ajunge pe un drum ce porneşte chiar de la intrarea în Defileul Jiului şi în Uzina Mecanică Sadu, care se află la limita Parcului Naţional. Poate fi parcurs doar cu o maşină de teren, pentru că traseul este plin de bolovani şi hârtoape. Potrivit localnicilor, drumul a fost realizat de nemţi în cel de-al doilea război mondial, dar a fost uitat de autorităţi, care nu s-au mai ocupat de el.
În Plaiul Bumbeştiului nu prea s-au schimbat multe lucruri. Aici se trăieşte în continuare la lumina lumânării, pentru că nu există alimentare cu energie electrică şi nici cu apă, iar de canalizare nici nu poate fi vorba. Puţinii oameni care mai locuiesc aici ascultă noutăţile la aparatele de radio pe baterii.
