Odinioară, pe vremea bunicilor şi cu mult înaintea lor, rânduiala cerea ca ouăle de Paşte să fie adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, în „miercurea Păresimilor“, povestesc preoţii. De la lăsatul secului şi până în această zi, gospodinele nu strângeau ouăle din cuibar, iar vopsitul se făcea abia în joia de dinaintea Paştelui şi niciodată în Vinerea Mare. Se spune că, sfinţite, nu se strică niciodată.
Ouăle sunt aşezate în coşuri mari, împletite şi acoperite cu ştergare cu motive populare, unul lângă altul, înghesuite, colorate, acoperite cu simboluri sacre. Genoveva Sauciuc le-a pictat şi încondeiat cu migală, aşa cum face de când avea şapte ani, preluând obiceiul şi pasiunea de la mătuşa ei. Preoţii spun că oul vopsit este simbolul Mântuitorului care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă. Legendele creştine povestesc că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Hristos. „Eu sunt din Suceava, comuna Gemenea“, se prezintă femeia înainte de a descrie ritualul „împistriţului“. „Obiceiul străvechi al încondeierii l-am deprins de când eram mică, de la mătuşa mea. Acum, dacă nu lucrez două, trei zile simt că-mi lipseşte ceva. Nu contează anotimpul, că e vară sau iarnă. Prima dată, luăm oul alb, golit de conţinut, şi îl decorăm cu ceară pe spaţiile care urmează să rămână albe. Se scufundă apoi oul în vopsea galbenă, se scoate şi se lasă la uscat. Se lucrează câte 15 odată. Cât stau la uscat, noi lucrăm la altceva, nu stăm să pierdem timpul. După aceea, aplicăm ceara pe spaţiile care vor rămâne, în final, galbene. Apoi, oul se scufundă în vopsea roşie. Şi tot aşa, depinde câte culori vrei să pui, dar să ţii cont că porneşti cu cele deschise spre cele închise, la negru. Ultima dată, la o sursă de căldură, se şterge ceara“. Povestite, lucrurile par simple şi rapide, însă procedeul durează trei, patru ore.
Ouăle sfinţite nu se strică
Pe vremuri, încondeierea ouălor, simbol primordial, sămânţă a vieţii, era o îndeletnicire rezervată aproape în exclusivitate femeilor. Tot despre el se spune că, privindu-l atent, primim bucurie, împăcare, emanate de simbolurile „împistriţate“ pe coajă – soarele, luna, crucea, simboluri vegetale, geometrice, antropomorfe şi religioase. Preoţii spun că linia dreaptă, verticală exprimă viaţa, cea orizontală – moartea, linia cu dreptunghiuri semnifică gândirea şi cunoaşterea, aşa cum cea uşor ondulată sugerează apa, purificarea sau cum spirala defineşte timpul, eternitatea. „Am păstrat modelele tradiţionale, cum ar fi brâul popii, calea rătăcită, crucea Paştilor, coarnele taurului, spicele de grâu care aduc belşug şi multe altele. Pe acestea le ducem mai departe, dar, în acelaşi timp, am adăugat altele, create de noi, precum toamna, căderea frunzelor din păduri, cum sunt acestea“, spune Genoveva arătând câteva modele în care predomină culoarea maro sau vernil. „Când eram eu mică, se folosea oul fiert, întreg. Se spune că ouăle sfinţite nu se strică niciodată. Celelalte, chiar dacă sunt din aceeaşi zi, nu sunt aşa. Dacă crapă, nu mai scoţi din casă mirosul o lună. Acum însă conţinutul se goleşte cu o seringă. Îi faci o gaură în cap cu un dispozitiv de fier ascuţit şi împingi aerul din seringă, încet – că dacă-l tragi nu-l mai scoţi în veci! – până curge tot mijlocul afară. Acum, mai nou, a apărut altă metodă şi pentru ornament, şi ouăle sunt scrise cu tuş şi pictate pe fiecare bucăţică. Fata mea aşa le face. A moştenit fineţea şi măiestria de la mama mea. N-a făcut nici o oră de şcoală în domeniul ăsta, însă lucrează mult mai delicat decât mine“, adaugă meşterul popular din Suceava.
