10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalFloriile, între tradiţie şi cultură

Floriile, între tradiţie şi cultură

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor datează din secolul al IV-lea, când de altfel e amintită şi ca sărbătoare creştină de către personaje importante ale creştinităţii: Sfântul Epifanie, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei. Din aceeaşi perioadă, salcia începe să capete o valoare simbolică foarte importantă în creştinism. De asemenea, în protocreştinism, Duminica Floriilor mai purta denumirea de Duminica Aspiranţilor. „Cei care doreau să devină creştini treceau printr-o perioadă de iniţiere trupească şi spirituală. În Duminica Floriilor, catehumenii mergeau la episcop şi cereau să fie admişi la botez. După ce primeau acordul acestuia urma o perioadă de curăţenie spirituală. Catehumenii trebuia să citească textele biblice, să postească, să păstreze rânduiala canonică şi să trăiască în deplină curăţenie trupească. De asemenea, există informaţii conform cărora Duminica Floriilor se numea şi Duminica graţierilor, pentru că împăraţiii acordau graţieri“, a precizat Cornel Bălosu, şeful Secţiei de etnografie din cadrul Muzeului Olteniei.

De la legende la obiceiuri

Sărbătoare importantă pentru creştini, Duminica Floriilor era din cele mai vechi timpuri ziua în care oamenii se întorceau cu faţa către Dumnezeu, dar şi către tradiţiile moştenite de la bunici şi străbunici. Tot satul se pregătea să meargă la biserică având ramuri de salcie, pentru a asista la slujbă. Nimeni nu trebuia să lipsească. Se rupeau crenguţe de sălcii şi se pleca în zori de zi spre Casa Domnului. Aşa începe povestea bunicului, participant şi el la marea sărbătoare. În mintea nepoatei care ascultă frumoasa poveste cu tradiţii de Florii se naşte o întrebare: „Dar de ce, bunicule, mergeau oamenii cu sălcii?“. Răspunsul vine odată cu legendele povestite de bunic. „În ziua răstignirii, Maica Domnului a vrut să-şi vadă Fiul pe cruce. Dorinţa sa a fost înfrânată de o apă adâncă. Maica, îndurerată, a rugat plantele din juru-i să o ajute. Doar o salcie care se afla pe malul celălalt şi-a întins ramurile şi Maica a putut să treacă râul“. Altă legendă spune însă că „Maica Domnului cu Pruncul în braţe era urmărită de jidovi şi o salcie a ajutat-o să treacă un râu vijelios… Iată cum ajunge această salcie, cu proprietăţi curative, să facă parte din simbolurile vegetale“, completează glasul bunicului. Şi povestea continuă. Femei, copii şi bărbaţi mergeau cu sălcii la biserică, dar şi cu colivă. Odată sfinţită şi adusă în gospodărie, salcia venea să-şi „demonstreze“ calităţile. Încă de la poartă, femeia aşeza un mănunchi de salcie, căci se spune în cultura populară că numai astfel gospodăria va fi ferită de toate relele. Şi uşa de la intrarea în casă căpăta câteva fire de salcie. Crenguţele erau bine numărate. Una trebuia să se aşeze la candelă, alta la fereastră, iar alta la icoană. Bărbatul era apoi încins cu salcie, pentru a fi sănătos şi a putea duce toate greutăţile gospodăriei. Apoi, împreună cu micuţii familiei se împleteau coroniţe din salcie pentru a fi agăţate pe pomi fructiferi, pentru a da rod, dar şi pentru a-i proteja de cele rele. Şi coliva citită la biserică era bună de uns pomi pentru a întregi ritualul. Se făcea apoi o vizită în staulul oilor şi se lăsau şi acolo coroniţe de salcie, la fel cum corniţele boilor erau împodobite cu salcie. După toate acestea, femeia dădea foc mâţişorilor şi afuma casa, pentru a o proteja de tot felul de rele. Tradiţia spune că salcia şi mâţişorii erau buni şi pentru farmece de dragoste.
„În noaptea de Florii, fetele nemăritate se spălau pe cap cu apă neîncepută, în care puneau mâţişori, busuioc şi câteva fire de la prapurii care se foloseau la înmormântările de fete mari“, a precizat Cornel Bălosu.
Când toate aceste ritualuri erau isprăvite, femeia începea primenirea casei. Scotea afară ţesăturile şi straiele. În tot acest timp, fetele mari ale satului oltenesc îşi alegeau goghia. Se adunau la o casă şi puneau inelele sau cerceii într-o căldare cu apă. Fără să se uite scoteau fiecare un obiect.
Dacă se întâmpla ca inelul unei fete să fie extras de trei ori la rând, ea era declarată surată. Pe umerii săi cădea sarcina de a coordona în Săptămâna Luminată toate activităţile şi de a le îndruma pe celelalte fete mari. Povestea bunicului se termină, iar nepoţica adoarme liniştită, ştiind că în Duminica Floriilor poveştile bunicului vor deveni realitate, iar ea va aşeza coroniţe de salcie, în buna rânduire a gospodăriei de la ţară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII