10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjIon Truşcă, eliberat

Ion Truşcă, eliberat

Închis pentru neres-pectarea unei hotărâri judecătoreşti, lui Ion Truşcă i-a fost greu să stea după gratii, mai ales că mereu se gândea la soţia sa, rămasă acasă, la Ţicleni. Vestea eliberării l-a bucurat şi, cu ochii în lacrimi, le-a mulţumit celor de la Penitenciarul Târgu Jiu, care l-au ajutat cu documentele necesare graţierii.

Octogenarul Ion Truşcă, pe care Traian Băsescu l-a graţiat pe 1 aprilie, a fost eliberat ieri la prânz din penitenciar. A stat în închisoare două luni, apoi a întrerupt pedeapsa pentru trei luni, iar pe 10 martie s-a reîntors după gratii.
Cu ochii înlăcrimaţi, Ion Truşcă a spus că abia aşteaptă să ajungă acasă, la soţia sa: „Mi-a fost destul de greu la puşcărie, sunt bătrân şi bolnav. Am stat mereu cu gândul acasă, la nevasta mea, care e bolnavă de inimă. Tot ce vreau este să mă plimb prin curte şi, când obosesc, să mă întind în pat. Nu o să mai pot munci pentru că sunt bolnav. Important este să fiu acasă, să respir liber. Regret că m-am luptat atât pentru pământ, am suferit prea mult din cauza asta. O să renunţ la el, nu mai vreau să sufăr“.  
 
Dus acasă cu ambulanţa

Bătrânul a fost transportat acasă, la Ţicleni, cu ambulanţa Penitenciarului Târgu Jiu. „Pe 1 aprilie, Ion Truşcă a fost graţiat, iar astăzi (ieri-n.r.) l-am eliberat. Pentru că este în vârstă, conducerea penitenciarului a decis că el va fi transportat acasă cu ambulanţa unităţii. De asemenea, va fi însoţit de medicul de aici“, a spus Simona Dumitriu, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Târgu Jiu. Medicul care a supravegheat starea sănătăţii lui Ion Truşcă pe timpul detenţiei a declarat că bătrânul are mai multe probleme: „Suferă de mai multe afecţiuni. I-am dat o scrisoare medicală pe care o va duce unui specialist întrucât are şi probleme la inimă. Are şi cataractă, dar aici este vorba şi despre vârsta înaintată. Sperăm să fie bine“.
Acasă l-a aşteptat soţia sa, care i-a simţit lipsa câtă vreme a fost după gratii.
Acum, îşi vor putea trăi bătrâneţea liniştiţi şi cu speranţa că Dumnezeu le va da sănătate.

Şi Angelica Pârvan s-a întors acasă

Tot ieri, la Turceni, familia Angelicăi Pârvan, gorjeanca graţiată de Băsescu, s-a reîntregit. Mama s-a întors acasă la concubinul ei şi la cei trei copii de care i-a fost mereu dor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII