O clădire impunătoare în trecut, monument istoric în prezent, casa Pleşia a impresionat întotdeauna. Chiar şi acum, după ce a suferit numeroase modificări şi doar câteva camere mai păstrează câte ceva din frumuseţea de altădată, ea continuă să uimească.
Strada Kogălniceanu de azi. O clădire impunătoare atrage atenţia. Odată ce i-ai trecut pragul şi eşti condus prin Sala Oglinzilor, vechea sufragerie, pe holurile largi pătrunzi deja în altă lume. Încerci să-i afli istoria. Documentele, puţine, îţi furnizează câteva informaţii. Impozanta construcţie a fost realizată, se pare, în 1890, după proiectul arhitectului francez Albert Galleron, care a proiectat şi casa Valimăreanu, în stil eclectic predominant neoclasic la faţadă şi neobaroc în interior. Clădirea a aparţinut lui Ion Pleşia, un important om politic liberal care a ocupat diverse funcţii, precum cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau prefect de Dolj.
Amintiri din alte vremuri
Lăsând puţina istorie la o parte, încerci odată cu trecerea prin fiecare încăpere să-ţi imaginezi personajele trecutului şi momentele la care ele au fost martore. Tot ce te înconjoară te compleşeşte. Vitraliile, scara interioară, feroneria în stil baroc, plafoanele aurite, în chenare, picturile neoclasice în alte încăperi de mare valoare artistică, oglinzile veneţiene, lambriurile din lemn sculptat, totul impresionează.
Odată ce păşeşti în Sala Oglinzilor, te închipui invitat la bal. În oglinzi vezi reflectate nu imagini de azi, ci doamne de seamă ale urbei în ţinute elegante. Câte un evantai fluturat ascunde o faţă. Auzi parcă şi muzica aceea care umple sufletul de bucurie. Uşa din lemn masiv de la intrare scoate un scârţâit. Încă un invitat notat în carneţelul de bal pare să se strecoare înăuntru. Ochiul părăseşte încăperea. Colindă prin fiecare ungher, după ce a studiat rând pe rând căminul din marmură albă, balcoanele. Plafoanele cu picturi încântă privirea. Şi când paşii sunt purtaţi spre sălile de la parter, alte minunăţii ţi se dezvăluie: o tapiserie imensă, acaparator de frumoasă, tronează pe un perete.
Fosta sufragerie, unde alteori clopoţelul anunţa servirea ceaiului, a mesei, mai păstrează şi ea frumuseţea timpurilor trecute. Două dulapuri ascunse în spatele unor uşi cu oglinzi te conduc cu gândul că această utilitate trebuie să fi avut încăperea. Pereţii pe jumătate din marmură ascund multe poveşti din trecut. Câte feţe nobile ale urbei nu i-au admirat în timpul cinei şi câte vorbe şoptite le-a fost dat să audă! Au văzut multe şi poate s-au temut că odată cu fiecare locatar care a trecut pe acolo frumuseţea lor nu va fi apreciată pe măsură şi poate că într-o zi mâinile unor meşteri îi vor strica. Şi totuşi, timpul a fost îndurător cu ei. Dulapurile ascunse au rămas să le fie tovarăşe. Doar uşile pe care altădată îşi făceau intrarea servitorii nu s-au mai deschis. Le lipseşte zgomotul lor, dar se mulţumesc să le ştie acolo închise.
Mulţi i-au admirat, printre ei oameni de seamă ai regimurilor care s-au dus.
Zoe Ceauşescu, cucerită de frumuseţea casei
„În septembrie 1989, a avut loc o conferinţă, prezidată de Zoe Ceauşescu, care, încântată fiind de această clădire, conferinţa având loc în Sala Oglinzilor, i-a dat telefon mamei ei, Elena Ceauşescu, din cabinetul primului secretar, care la vremea respectivă era Ioan Traian Ştefănescu. Meritul acestui prim-secretar a fost că avea o deschidere spre cultură şi l-a sprijinit foarte mult pe Marin Sorescu, care era redactorul-şef al revistei Ramuri, în toate demersurile şi activităţile pe care le avea în Craiova.
De această discuţie am aflat ulterior, din poveştile celor care au fost de faţă. Din câte am înţeles, soţii Ceauşescu au salutat remarca fiicei şi au zis: «Da. Uite, o facem a treia reşedinţă din Craiova». Până atunci, soţii Ceauşescu aveau în Craiova două reşedinţe: una era casa Barbu Drugă şi cealaltă, casa Jianu. Fiind foarte încântată de această clădire, care prezenta un potenţial grozav pentru ce se gândeau ei să facă, au aprobat în septembrie 1989 o investiţie de două-trei milioane de lei. Din luna septembrie până în decembrie, a avut loc pregătirea casei în vederea începerii reamenajării ca reşedinţă“, a precizat Doina Ghiţă, şefa filialei Omnia a Bibliotecii Naţionale a României, care îşi are sediul în prezent în casa Pleşia.
