Încă o seară vrăjită

Joi, ora 18.30. Sala Oglinzilor, Muzeul de Artă. Aerul arde peste trupurile nemişcate, aşteptând cuminţi încă trei ore de visare. Sala – prea mică pentru iubiri aşa mari – e neîncăpătoare. Între pereţii poleiţi cu aur, îndrăgostiţi tineri ori ninşi de ani, nostalgici singuratici ori romantici incurabili se înghesuie printre scaune, pe margine, în cadrul strâmt al uşilor de sticlă sau pe hol. Pe măsură ce au trecut rând pe rând, „serile de muzică şi poezie de dragoste“ ale Festivalului Îndrăgostiţilor au adus tot mai multe suflete dornice de iubire, înfometate de declaraţii fierbinţi, şoptite în versuri ori mângâiate pe coarde de chitară. Cu fiecare seară deşteptată în cuvinte dulci de amor, flacăra iubirii aşezate elegant între cristaluri şi catifele a mai crescut puţin. Şi cu fiecare paj care a poposit între oglinzile muzeului purtând la deget faldurile „visului în doi“, s-a mai pârjolit o inimă, s-a mai mistuit un gând de iubire. Era firesc deci ca în această penultimă seară închinată iubirii aerul să devină incendiar. Un motiv în plus îl reprezentau vrăjitorii invitaţi: promiteau magii nemaivăzute şi nemaiauzite plămădite din muzică şi vers.
Întâi au recitat actorii Gabriela Baciu şi Eugen Cristea. Iar fiecare poem închinat iubirii era apoi descântat în note muzicale de Bogdan Grosu, o voce deja cunoscută craiovenilor iubitori de folk. S-a cântat despre iubire, despre copilărie, despre „mărgăritare pescuite în adâncul mării“, despre „alte nopţi, aceleaşi vise“. Şi, când se credea că nu mai poate fi loc de alte farmece şi vrăjitorii, a apărut în scenă el, magicianul absolut. Nicu Alifantis. „E frumos, e prea frumos la tine-n suflet, / E târziu, e prea târziu la mine-n gând, / Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină, / Dar nu se ştie, nu se ştie până când“… „Când nu eşti aici mi-e camera goală, / E timpul leneş, mult prea lung“… „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! / Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, / Două culori ce nu s-au văzut niciodată, / Una foarte de jos, întoarsă spre pământ, una foarte de sus, aproape ruptă“… „Focul vânăt e gonit de vânt, / Zările-au uitat să mă mai doară, / De iubire întâia oară cânt, / La scandal renunţ întâia oară…“. Astfel s-a auzit încă o seară de iubire. Magică, vrăjită, minunată.