11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJustiţia opreşte jaful de la Şimnic

Justiţia opreşte jaful de la Şimnic

Justiţia craioveană a prins Prefectura Dolj cu fusta în vânt în cazul retrocedărilor suspecte de la Staţiunea de cercetare agricolă Şimnicu de Sus. Judecătoria Craiova a anulat ambele hotărâri prin care cohorta de jurişti în frunte cu fostul prefect Silviu Dumitru a ciopârţit staţiunea.

Aproape o mie de hectare de teren aparţinând staţiunii au fost înstrăinate de Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 247/2005 în decursul anului trecut. Pământul a fost dat, în dispreţul legii, către Comisia Locală de Fond Funciar Şimnicu de Sus, condusă de controversata primăriţă Jana Fulga, pentru retrocedarea pe vechile amplasamente. Şi asta, în ciuda strigătelor şi atenţionărilor venite din toate părţile, inclusiv de la directorul staţiunii, cum că transferul din domeniul public în cel privat, al comunei, nu este legal. Sfidând legea, Comisia Judeţeană s-a grăbit în mod suspect să dea pleaşcă terenul, deşi trebuia mai întâi să aştepte delimitatea zonelor necesare producţiei. Unul dintre motive a fost acela că la staţiune cercetarea a murit şi că oamenii aşteaptă înfriguraţi să fie repuşi în drepturi pe pământurile confiscate de comunişti. GdS a demonstrat că, în realitate, terenul a ajuns nu numai la cei îndreptăţiţi, ci şi la rude ale primăriţei.

O mie de hectare, rase din pix

Prima hotărâre aberantă a Comisiei Judeţene a fost pe 6 august 2008. Atunci, aceasta a hotărât trecerea suprafeţei de 565,86 hectare de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare, din domeniul public al statului în domeniul privat al localităţii Şimnicu de Sus. Conducerea Staţiunii a dat comisia în judecată şi, aşa cum era de aşteptat, a câştigat. „Instanţa admite în parte plângerea precizată. Anulează art.4 (referitor la suprafaţa de 565 ha – n.r.) şi art.5 din Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar – Dolj nr. 1262/06.08.2008 în măsura în care nu au fost delimitate terenurile agricole indispensabile cercetării“, se arată în decizia Judecătoriei Craiova, care este definitivă, dar cu drept de recurs. Justiţia a anulat şi cealaltă hotărâre controversată a comisiei judeţene din septembrie anul trecut. Prin aceasta, alte 390 de hectare aparţinând staţiunii au fost date comisiei locale din Gherceşti tot pentru retrocedări. Judecătoria Craiova a anulat hotărârea, considerând că o comisie de fond funciar, fie ea şi judeţeană, nu poate juca rolul guvernului, adică să transfere bunuri din domeniul public al statului în cel privat. „Hotărârea contestată nu a respectat dispoziţiile imperative ale articolului 9, alin. 1 din Legea nr. 213/2005, care stabilesc competenţa exclusivă a guvernului de a dispune trecerea din domeniul public în cel privat al unităţii administrative a terenului administrat de staţiunea petentă – Şimnic – n.r.), se arată în motivarea instanţei. De asemenea, hotărârea este atacabilă cu recurs.

Silviu Dumitru: Lăsaţi-mă cu glumele astea!

Prins la înghesuială de justiţie, fostul prefect nu a dorit să comenteze deciziile instanţei. „Dacă e, asta e. Lăsaţi-mă cu glumele astea! Să văd mai întâi hotărârile“, a declarat Silviu Dumitru. Actualul prefect, Florin Stancu, a precizat pentru GdS că nu ştia de hotărârea instanţei. „Acum aflu de la dumneavoastră. Vom exprima un punct oficial după ce mă voi consulta cu juriştii. Am dispus deja o analiză pe această componentă. Cei care vor face analiza sunt juriştii din prefectură şi membrii cabinetului prefectului“, a spus prefectul. Întrebat dacă are curaj să-i concedieze pe cei vinovaţi, Stancu a spus este hotărât să aplice legea până la capăt. Directorul Staţiunii, profesorul Constantin Găvan, a declarat, la rândul său, că decizia instanţei demonstrează că fostul prefect şi Comisia Judeţeană au încălcat legea. „Ei trebuia să stopeze predarea terenului atunci când i-am sesizat. Cel mai târziu o puteau face în momentul citării pentru proces, dar ne-au ignorat“, a  spus Găvan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII