Mult timp n-a simţit decât un gol în suflet şi dragostea copiilor, spre care şi-a îndreptat toată atenţia. Apoi, nu i-a trebuit mult să înţeleagă ce fel de om e Marian. „Iubirea nu se manifestă în prima zi sau în prima săptămână, dar pe parcurs începi să simţi“, povesteşte Eugenia. După atâta vreme, simte că e în sfârşit fericită.
La şase dimineaţa e în picioare, în fiecare zi. Când stai la casă, mereu găseşti ceva de făcut. Nu e timp de pierdut. Apoi mai sunt şi câinii, care fac ochi de cum se luminează – cei mici şi cârlionţaţi şi ceilalţi doi, care stau mai mult prin curte. Pregăteşte cafeaua şi o beau împreună, încet, bucurându-se de fiecare înghiţitură. Apoi, mănâncă amândoi. „Dacă eu nu mănânc, atunci nu vrea nici el. Aşa ne-am obişnuit“. La şapte fără zece Marian iese pe poartă. Eugenia rămâne singură, cu gospodăria…
Neştiută de nimeni, în spatele porţilor, dincolo de uşile închise, viaţa se desfăşoară obişnuit, nici mai crud, nici mai euforic decât a altora. Durerile se-adună ani în şir până ajung să strige cu glas strident şi atunci cioburile se-mprăştie zgomotos, tăind şi lăsând urme în suflet.
Avea 14 ani când s-a îndrăgostit prima dată. Nici înţelepciune, nici experienţă, un copil care nu ştia mai nimic despre viaţă. „N-a fost rău
la-nceput. M-am mutat la soacra mea şi continuam să mă duc la şcoală. Mai târziu, pe la 19 ani, a apărut şi primul băiat. După doi ani, s-a născut şi cel de-al doilea“, povesteşte femeia. Acum e trecută de 50 de ani. E încă frumoasă şi cochetă, chiar dacă nu iese în lume prea des. Şi îi place să-şi ţină casa după „chipul şi asemănarea“ sa.
Cealaltă faţă a căsniciei
„Am cunoscut fericirea“, spune acum zâmbind. Ani buni a stat singură, având grijă de cei doi băieţi. Până l-a cunoscut pe Marian. „Este un om deosebit, pentru casă. Nu bea. Este exact ce mi-am dorit. Şi sunt cea mai fericită când ştiu că ţine la copiii mei. Nu-mi mai lipseşte nimic“. Ştie că a avut noroc, mai ales când face comparaţie, când îşi aminteşte de înjurături, de bătăi, de frica pe care a simţit-o ani la rând, de pustiul din suflet. „A plecat într-o dimineaţă la serviciu şi n-a mai venit. N-a spus nimic. Când a ajuns tatăl meu la atelier să-i ducă pachet, i-a zis că nu se mai întoarce, că s-a însurat cu altă femeie. Era 4 decembrie 1989“. Unele date i-au rămas scrijelite în memorie, în suflet. „Sunt lucruri pe care nu poţi să le uiţi“. Ultimele amintiri legate de fostul soţ nu au nimic frumos. Certuri, bătaie, băutură şi jocuri de noroc. „Am fost bătută şi înjurată pentru că i-am cumpărat copilului încălţăminte nouă, pentru că se rupsese cea veche. De ce nu o reparasem pe aia?“. Însă nu-l urăşte, nu are resentimente. Îi pare doar rău de el, de situaţia în care a ajuns acum. „Pentru mine, lucrurile s-au schimbat. Am un bărbat pe care-l aştept cu drag să vină acasă. În cinci ani am făcut împreună ce n-am realizat în 19 cu primul soţ. În fiecare zi mă sună de la serviciu să vadă cum mă simt, dacă am mâncat. Şi, cel mai important, a fost tată pentru copiii mei, iar ei îl respectă enorm. Uneori mă ceartă pe mine pentru el“, râde Eugenia, împingând încet vaza cu flori de pe masa din bucătărie.
Generaţii şubrede
Totul e ordonat în casă, fiecare obiect îşi are locul lui. „Când rămâne şi el acasă, în concediu, ne mirăm ce să facem amândoi mai întâi. N-am plecat niciodată în concediu, că mereu a fost câte ceva de lucru. Apoi, când e la serviciu, primul lucru pe care-l fac e curăţenia. Rolul unei femei, cred eu, este acela de gospodină. E bine să fii ordonată“, rosteşte cu convingere Eugenia. Sunt păreri sau principii pe care şi le-a format de când era mică, de la care nu s-a abătut niciodată. „Nu ştiu dacă astăzi mai e posibil să ai o căsnicie solidă. Generaţiile s-au schimbat, fetele sunt altfel, îndrăznesc mai mult, deşi eu cred că nu e frumos aşa, că nu le stă bine, spre exemplu, când se-mbată ca băieţii. Nu ştiu dacă mai comunică în cuplu, parcă sunt prea mult influenţaţi de anturaj. Eu văd lucrurile altfel: femeia trebuie să-şi aştepte omul cu drag, să-i ofere căldură sufletească bărbatului cu care este, să fie curată. Şi, normal, el, la rândul lui, ar trebui să ştie să aprecieze şi să fie fidel. Nu-mi place bărbatul care înşeală. Şi cred că se poate să fie aşa, mai ales dacă au trecut prin nişte greutăţi“, adaugă Eugenia, ridicându-se să răspundă la poartă.
Se-ntoarce apoi în casă să ia nişte bani: „Mă scuzaţi, au venit facturile“. Zâmbeşte apoi din uşă: „Treburile administrative îmi revin. Şi nu-mi place să rămân cu datorii“…
