22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalElevi intoxicaţi cu monoxid de carbon

Elevi intoxicaţi cu monoxid de carbon

Patru elevi de la Şcoala Generală Moi, comuna gojeană Bâlteni, s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timpul desfăşurării orei de sport. Trei dintre ei, doi băieţi şi o fată, de 11, 12 şi respectiv 13 ani, au fost aduşi de urgenţă la spital. La mai bine de două ore, a mai fost adus un elev, căruia i s-a făcut rău acasă, după ora de sport.

Potrivit medicului de la Unitatea de Primiri Urgenţe, Liliana Voichiţa Puiu Crăciun, cei trei elevi care au fost aduşi iniţial s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă din sala de curs: „Unul dintre ei a fost adus în stare de inconştienţă. A fost mai grav, dar a primit tratament şi şi-a revenit. În prezent, starea lor de sănătate este stabilă, fiind în afara oricărui pericol“, a spus medicul de la urgenţe.

Primarul comunei Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, a declarat că a cerut efectuarea unei anchete şi a solicitat reprezentanţilor Distrigaz să se prezinte la şcoală pentru a verifica instalaţia de gaze: „Este posibil să fi fost o scurgere de gaze şi i-am chemat pe cei de la gaze să verifice. Nu ştiu exact despre ce a fost vorba. Am înţeles că unul dintre ei nu se simţea bine, avea ceva probleme de sănătate. Poate li s-a făcut rău din altă cauză“, a afirmat edilul din Bâlteni.

Cristina Pârcălabu, mama elevului care a fost cel mai afectat, a declarat că fiul ei a mai avut astfel de probleme: „Mădălin are 12 ani şi este elev în clasa a V-a la Şcoala Generală Moi. Băiatul meu nu face sport pentru că are scutire medicală, dar era în sală, lângă sobă. De aceea el a fost cel mai afectat. Nu au sală de sport şi fac ora asta într-o clasă obişnuită. Nu este prima dată când se intoxică. În decembrie a fost la fel, l-am adus la spital. Bine că nu s-a întâmplat şi mai rău“, a declarat femeia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII