11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSalarii de la minister pentru medicii din şcoli

Salarii de la minister pentru medicii din şcoli

Salariile pe luna decembrie 2008 şi cele aferente trimestrului I din 2009 pentru personalul care acordă asistenţă medicală preventivă în cabinetele medicale din şcoli vor fi asigurate de Ministerul Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, a decis ieri guvernul. Măsura a fost luată pentru că nu a fost încă aprobat bugetul de stat pe anul 2009, iar medicii din cabinetele şcolare erau în pericol să rămână fără salarii.

Aceeaşi prevedere se aplică şi în cazul asistenţilor medicali comunitari şi al mediatorilor sanitari romi, în baza contractelor de muncă valabile până la 31 decembrie 2008.Reamintim că prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 162/2008 privind transferul atribuţiilor Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale s-a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2009, să fie transferate consiliilor locale şi judeţene atribuţii şi competenţe a căror finanţare se va face prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2009.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU