16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSărbători în azil

Sărbători în azil

Pentru sutele de bătrâni din Olt aflaţi în grija statului, Crăciunul a însemnat încă o zi petrecută în singurătate, departe de familii. Unii şi-au înecat amarul în lacrimi, cu gândul la cei dragi. Alţii s-au bucurat că au un acoperiş deasupra capului şi o masă caldă.

Sărbătorile sunt pentru cei mai mulţi dintre noi prilej de bucurie alături de cei dragi. Sute de bătrâni din judeţ au petrecut şi anul acesta Crăciunul în centrele de îngrijire şi asistenţă. Pentru mulţi dintre ei, farmecul Sărbătorilor a apus de multă vreme.

Este şi cazul Emiliei Câmpeanu, o bătrână care locuieşte de şapte ani la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CIA) din Slatina. Are două fiice, mai mulţi nepoţi şi strănepoţi. Cu toţii sunt acum la casele lor. Unii au uitat-o de mulţi ani, alţii o vizitează din când în când. De Sărbători însă, bătrâna stă în fiecare an singură. „Pentru mine, Sărbătorile nu există. Stau singură aici şi plâng“, a spus, printre lacrimi, femeia. Îşi şterge de mai multe ori ochii şi priveşte spre geam. După câteva secunde de linişte, găseşte puterea să adauge că, de mulţi ani, de când stă la azil, s-a obişnuit cu ideea că a rămas a nimănui.

 

Daruri din suflet

 

Zilele trec greu la azil, spune bătrâna. Ca să îşi facă de lucru, confecţionează din panglici colorate coşuleţe în care pune câte un săpun. A realizat, până acum, mii de astfel de obiecte decorative pe care le-a făcut cadou cunoscuţilor. Numai înainte de Crăciun a oferit colindătorilor 50 de coşuleţe. „Au venit copiii la colindat şi le-am dat câte un coşulet. Acum îmi pare rău că nu mai am nici panglici, nici bolduri, că aş vrea să mai fac altele“, a spus Emilia Câmpeanu. Povesteşte că a învăţat să confecţioneze astfel de obiecte acum mai bine de 20 de ani. La cei aproape 80 de ani, femeia găseşte în această îndeletnicire unul dintre puţinele lucruri care o ajută să uite de singurătate şi de plictiseală. „Aşa îmi trece timpul. Lucrez la coşuleţe şi citesc. Citesc tot ce îmi cade în mână. Cărţi şi reviste vechi, orice. Altfel, nu aş avea ce să fac toată ziua. Nu îmi place să ies pe hol, să intru în vorbă cu toată lumea. Mai bine stau în cameră şi lucrez sau citesc“, povesteşte bătrâna.

 

Poveste de viaţă

 

Pentru ea, Sărbătorile şi-au pierdut semnificaţia, odată cu venirea la azil. Deşi are căldură, mâncare şi o cameră curată, îi lipseşte familia. Îşi aminteşte cu tristeţe momentul în care fiicele sale au decis să o aducă la azil. „Am stat în Drăgăşani, la bloc. Soţul meu a murit de mult timp, acum 18 ani. În 2001, am stabilit cu fetele să vindem apartamentul şi să mă ia la ele, aici, la Slatina. Le-am dat lor toţi banii“, a povestit bătrâna. Într-o seară, fiica cea mică, împreună cu o nepoată din partea fiicei celei mari, au decis să o ducă pe femeie la azil. „A căzut pământul pe mine când le-am auzit vorbind, într-o seară, că o să mă ducă la azil. Ziua următoare m-am îmbrăcat şi am plecat spre gară. Voiam să fug din Slatina, ca să scap de azil. M-au prins şi m-au adus forţat aici“, mărturiseşte bătrâna.

Au trecut şapte ani de când locuieşte la azil. Un nepot o mai duce, din când în când, la cimitir, să aprindă o lumânare la mormântul soţului său. De asemenea, un strănepot o vizitează uneori. Fiica sa cea mică locuieşte în Slatina, dar nu vine să o vadă. Despre fata cea mare, bătrâna spune că nu mai ştie nimic de mulţi ani. Crăciunul l-a petrecut printre străini, iar Revelionul îl va petrece, ca de fiecare dată, în ultimii ani, tot singură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU