5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRadu Beligan, la Zilele Eugen Ionescu

Radu Beligan, la Zilele Eugen Ionescu

Prima zi a manifestării închinată marelui dramaturg Eugen Ionescu a fost onorată de prezenţa actorului Radu Beligan. Programat la ora 12.30, simpozionul naţional „Acasă la Eugen Ionescu“ a început cu o întârziere de aproximativ 30 de minute, însă a meritat, având în vedere faptul că au participat mari personalităţi ale lumii teatrale româneşti contemporane. La Casa Căsătoriilor, locul unde s-a desfăşurat simpozionul, au fost prezenţi şi unii dintre şefii instituţiilor din Olt. Dintre aceştia, menţionăm pe Visi Ghencea, preşedintele Societăţii Culturale „Eugen Ionescu“ Slatina şi unul dintre organizatorii evenimentului, Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt, şi Dorin Teodorescu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional.

Marele actor Radu Beligan a povestit celor prezenţi câteva istorioare legate de prietenia sa cu Eugen Ionescu. „Era un om fermecător, spontan…“, a spus artistul. Întâlnirea a fost urmată de lansarea volumului „Istoria literaturii române. Dramaturgia“ de Mircea Ghiţulescu, apărut la Editura Academiei şi Tracus Arte.

Astăzi, în a doua zi a manifestării culturale ajunse la ediţia a XVIII-a, începând cu ora 11.00, la Muzeul Judeţean Olt, care face parte dintre organizatori, va avea loc o audiţie publică a spectacolului produs de Teatrul Naţional Radiofonic, cu participarea realizatorilor şi în prezenţa actorilor Marcel Iureş, Sanda Toma, Florin Anton şi Ionuţ Kivu. Spre seară, la ora 18.00, Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“ va fi gazda unei expoziţii de carte, ziare şi documente legate de Eugen Ionescu. Mâine, când se vor încheia Zilele „Eugen Ionescu“ va avea loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ Slatina premiera spectacolului „Mobilă şi durere“ de Teodor Mazilu, prezentat de Teatrul Municipal „Eugen Ionescu“ din Slatina, în deschiderea stagiunii teatrale 2008-2009.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS