15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdoptarea euro ar putea fi urgentată

Adoptarea euro ar putea fi urgentată

Siguranţa pe care o conferă moneda unică europeană, în special în plină criză, ar putea îndemna mai multe ţări să grăbească adoptarea euro. România s-ar putea confrunta însă cu probleme tehnice de ordin birocratic, care ar putea împinge aderarea spre 2015, susţin analiştii.

„În condiţiile crizei internaţionale, monedele naţionale din afara zonei euro au fost foarte volatile şi au avut mult de suferit, ceea ce nu e de bun augur pentru economie. Euro, în schimb, e monedă de rezerve la nivel internaţional, ceea ce îi conferă o stabilitate sporită“, a explicat economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, la festivitatea de premiere a CFA România. El a adăugat că ţări ca Polonia, Cehia şi chiar Danemarca, ce nu aveau până de curând un plan bine determinat pentru adoptarea euro, şi-au schimbat atitudinea. Chiar şi Italia, care voia să iasă din zona euro, s-a răzgândit. Drept urmare, adoptarea monedei europene de către ţările din afara zonei euro ar putea fi urgentată în perioada următoare, a concluzionat Dumitru.

Economistul-şef al ING Bank România, Nicolae Alexandru Chidesciuc, consideră că intrarea ţării noastre în zona euro va fi amânată până în 2015 sau chiar mai târziu pentru că „nu este posibil din punct de vedere tehnic, dacă luăm în calcul că intrarea în ERM II – anticamera zonei euro – în 2012 înseamnă că evaluarea pentru adoptarea monedei nu poate începe mai devreme de 2013“.

Chidesciuc a explicat că evaluarea ar putea fi făcută în două perioade din 2013. Guvernul şi Banca Naţională a României (BNR) s-au angajat să adopte moneda unică europeană în 2014 şi au luat în calcul intrarea României în ERM II în 2012.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII