Antibioticele dăunează grav imunităţii

Antibioticele trebuie luate doar cu prescripţia medicului


Românii sunt campioni la automedicaţie, iar folosirea iraţională a antibioticelor duce la dezvoltarea şi răspândirea unor bacterii rezistente periculoase, avertizează specialiştii.

30% din bolnavii care se internează în spitale au infecţii cu germeni multirezistenţi la antibiotice, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii Publice. În România, antibioticele sunt folosite iraţional. Deşi există reglementări care interzic vânzarea acestor medicamente fără prescripţie medicală, populaţia înghite antibiotice ca pe bomboane pentru tratarea oricărei probleme de sănătate, fără să întrebe medicul. Îngrijoraţi de această situaţie, medicii specialişti atrag atenţia asupra riscurilor pe care antibioticele le pot avea pentru sănătate.

 

Automedicaţia, o practică răspândită

 

Antibioticele sunt aliaţii noştri în lupta cu bolile, dar pot deveni redutabili duşmani ai sănătăţii dacă sunt administrate iraţional. Luarea antibioticelor fără reţetă medicală, administrarea în boli care nu se tratează cu antibiotice, cum ar fi răceala şi gripa, sau pe o perioadă mai scurtă decât cea prescrisă de medic duc la dezvoltarea şi răspândirea unor bacterii rezistente periculoase. „Agenţii patogeni îşi dezvoltă mecanisme de apărare care fac ineficientă folosirea antibioticului. Apare necesitatea folosirii unuia de ultimă generaţie, care este mai puternic şi mai scump, pentru a obţine efectul dorit“, a explicat dr. Viviana Rezeanu, medic primar ORL la Spitalul CFR Craiova.

Rezistenţa se instalează de regulă după folosirea repetată a unui antibiotic pentru tratamentul unei afecţiuni şi apare mult mai repede la copii. Uneori, vina o poartă chiar medicul de familie, care recomandă antibiotic pentru roşu în gât, deşi copilul are o banală răceală. De cele mai multe ori însă, de vină este automedicaţia.

„Nu poţi să tratezi o infecţie cu orice antibiotic pentru că aşa ai auzit tu de la vecina din bloc. Fiecare clasă de antibiotice este activă pe anumiţi germeni. Sunt cazuri în care pacientul se tratează degeaba cu antibiotice pentru o durere în gât, care ar putea să fie cauzată de o infecţie micotică cu Candida, produsă tocmai de administrarea acelui antibiotic. De obicei, suprainfecţiile cu Candida apar în urma administrării de amoxicilină sau ampicilină“, a mai spus dr. Rezeanu.


Portiţa farmaciştilor

 

În România, automedicaţia se practică pe scară largă şi este încurajată mai ales de obiceiul unor farmacişti de a elibera antibiotice fără reţetă. Această practică este ilegală, însă farmaciştii au găsit o portiţă ca să-şi poată vinde produsele fără să fie întrebaţi. În cazuri de urgenţă, farmaciştii pot elibera antibiotice pentru 72 de ore, fără reţetă. O astfel de urgenţă este un pacient cu abces care trebuie să-şi trateze infecţia înainte de a ajunge la medicul specialist. Un farmacist de bună-credinţă ar trebui să se gândească întâi la binele pacientului, oferindu-i sfaturi avizate pentru administrarea antibioticelor, susţin reprezentanţii farmaciştilor.

„Responsabilitatea farmacistului este să-i ceară mai multe amănunte pacientului despre afecţiunea de care suferă, pentru a afla dacă poate să-i elibereze medicamente pentru trei zile fără reţetă“, a spus Elena Călin, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Dolj.

Însă, de aici şi până la eliberarea de antibiotice pentru tratamente care se întind pe o perioadă mai lungă este o mare diferenţă, pe care mulţi farmacişti nu o sesizează sau nu vor să o sesizeze.



Autori

Comenteaza acum

4 Comentarii

  1. asa said:

    e pana de subiecte sau ce?????????? am auzit acum cateva zile de subiectul asta. Mai si munciti nu stati in redactii si consultati netul pentru vreun subiect

  2. Eu am fost refuzat said:

    Nu este adevarat ca se vand la farmacii antibiotice fara reteta. Am vrut sa cumpar si m-am plimbat pe la nu stiu cate unitati si am fost refuzat. Eu chiar avusesem reteta, dar o pierdusem. Chiar aveam nevoie de antibiotic, Norfloxacin pt, cistita. A trebuit sa ma duc la Urgenta si sa umblu prin tot orasul ca sa primesc un amarat de antibiotic. Durerea era atat de mare, incat am vrut sa chem ambulanta in fata farmaciei, dar m-am abtinut. Dar de unde atata grija fata de imbecili, care nu stiu ca imunitatea organismului are de suferit prin abuzul de antibiotice ? In acelasi timp, vreau sa va spun ca in RO au aparut virusi gripali de pe alte meleaguri, iar medicii ignora de regula astfel de cazuri extrem de grave. Oficial s-a anuntat, virusi precum Insulele Solomon sau cam asa ceva. Alti medici, te duci la ei bolnav si spun ca nu ai nimic. Unul nu mi-a descoperit la timp o infectie in baza fruntii ( ASLO 600, valoarea normala trebuia sa fie max. 200)si mi-a zis ca-mi tiuie urechea din alte motive, de circulatie sanguina. In realitate s-a inselat, noroc ca am mers la alt medic. De asta ia lumea medicamente pe cont propriu, fiindca majoritatea medicilor ignora raceala, considerand-o banala. Grav, foarte grav.

  3. dfdIn acelasi timp, vreau sa va spun ca in RO au a said:

    Aveti o logica de fier.
    De unde stiti ca “in RO au aparut virusi gripali de pe alte meleaguri, iar medicii ignora de regula astfel de cazuri extrem de grave. Oficial s-a anuntat, virusi precum Insulele Solomon sau cam asa ceva”?
    At ifacut un sondaj CURS sau IRSOP sau INSOMAR de ati ajuns la concluzia ca medicii ignora…. o cheistie pe care dvs o stiti exact (.. cam asa ceva).
    Partea tampita este ca majoritatea romanilor care nu sunt medici, se cred mai destepti decat orice medic.
    Am auzit in trainatate o discutie intre un medic si un pacient, caruia trebuie sa i se amputeze un picior. Medicul i-a spus ce trebuie sa-i faca si la intrebat “Care este parerea dvs?”
    Pacientul a raspuns “nu am nici o parere, nu ma pricep, este treaba dvs.Daca spuneti ca asa trebuie, faceti ced trebuie”
    O mica diferenta de educatie cred eu. Cred ca si medicul acela, ii respecta meseria pacientului (era ZIDAR) si nu-i spunea ca mortarul e prea moale si el stie cum trebuie sa-l faca ca doar e doctor si deci desptept.

  4. trotineta Fraud said:

    aaai siiii tuuuu oooo looogiiicaaaaaaa…. mama mama!!! ai vazut prea putini medici prin strainatate de vorbesti asa, altfel ai fi aflat ca aia batrini care au mai studiat pina nu s-a dat iama in bani sint mai valorosi decit aurul…. pentru ca aia tineri te omoara cu zile! REPET si pentru tine: SPITALUL REGIONAL DIN LOCALITATEA IN CARE LOCUIESC ESTE SUPRANUMIT SCHLACHTHOF: ABATORUL !!! chiar de catre nemti mai pilula efervescenta! mi s-a urit de specialisti din astia! GDS-ul, ce se aude cu rubrica aia permanenta a mea? 🙂

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 20 noiembrie 2008

Actualitate

» Autorizaţia de mediu va fi valabilă zece ani, dublu decât în prezent
» Calculatorul GdS aduce liniştea în familie
» Megaafacerea CE Craiova (II)

Local

» Impact cu trei victime pe DN 67
» Despre patrie, onoare şi demnitate cu militarii
» Comercianţii de antigel şi echipamente electrice, verificaţi
» Autorităţile verifică traficul greu din judeţ
» Olimpiada la engleză pentru liceeni
» Scurte ştiri
» Poliţistul prins cu mită, arestat
» Sisteme de supraveghere video în şcolile din Târgu Jiu
» Preşcolarii şi elevii vâlceni pot rămâne fără corn şi lapte
» Taxa auto, suspendată
» Vizele pentru SUA rămân obligatorii
» Cultura plânge, poliţia pune cruce
» „Căpşunarii“, dezamăgiţi de candidaţi
» Salarii pentru româncele gravide din Marea Britanie
» Antibioticele dăunează grav imunităţii
» Bloc îngropat în dejecţii

Dolj

» Scurte ştiri
» Licitaţia de la SJU, anulată
» Profesorii rabdă de foame, edilii se bat pe ciolan

Gorj

» Sute de copii sunt cercetaţi penal
» Patru noi pârtii de schi şi un telescaun în Rânca
» Cristea, eliberat de judecători

Sport

» Spectacol la Kuala Lumpur
» Coman, spre Bordeaux
» Calificare după cinci seturi
» Gănănău, premiat de consiliul local
» Turneu de box la Liceul Energetic
» Constantina Diţă-Tomescu, la finalul sezonului
» Tinerii tricolori au remizat cu bulgarii
» Ronaldo s-ar retrage
» Pandurii, fără complexe cu CFR
» Gîngioveanu vrea să marcheze
» Jucând pragmatic, Ştiinţa va câştiga cu Steaua

Bani & Afaceri

» ALTEX, la a doua inaugurare în Craiova
» Chiria nu mai acoperă rata la bancă
» Locuinţa asigurată, şmecherie curată

Magazin

» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită
» HOROSCOP
» Scurte stiri
» Bobul, la modă şi în 2009

Opinii

» Spălaţi ruşinea din sezonul trecut!
» Mickey Mouse: coşmarul politicianului român

Top