15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal17 focare de rabie în Vâlcea

17 focare de rabie în Vâlcea

În judeţul Vâlcea, de la începutul anului până în prezent s-au înregistrat 17 focare de rabie, majoritatea în ultima perioadă. Cazurile au fost descoperite în 13 localităţi, la vulpi, pisici şi cabaline.

 

VÂLCEA. Două focare de rabie au fost descoperite săptămâna trecută, în localităţile vâlcene Slătioara şi Stroeşti. La Stroeşti, rabia a fost identificată la o pisică din gospodăria unei familii, iar la Slătioara, la o vulpe. „S-au luat măsuri de eliminare a animalelor muşcate din gospodăriile oamenilor din cele două localităţi. Au fost vaccinate toate animalele din gospodării, precum şi câinii şi pisicile din jurul focarelor respective“, a declarat Florinel Constantinescu, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea. Acesta a precizat că, în acest an, în Vâlcea, s-au înregistrat 17 focare de rabie. „Focarele au fost în localităţile Stroeşti, Bălceşti, Şuşani, Vlădeşti, Slătioara, Gioroiu, Amărăşti, Grădiştea, Şuşani, Vlădeşti, Drăgăşani, Livezi, Alunu, Zătreni şi Oteşani. Sunt destul de multe, în comparaţie cu anii trecuţi, când aveam patru, cinci cazuri. În comparaţie cu alte judeţe din ţară sunt însă puţine“, a mai spus Florinel Constantinescu.

Fiecare focar de rabie e stins după trei luni de la vaccinare. În prezent, în judeţul Vâlcea sunt active şase focare. Directorul DSVSA a precizat că nu poate să dea o explicaţie cu privire la amploarea fenomenului, dar la nivel naţional
s-a luat hotărârea de a suplimenta cota de vânătoare la vulpi.

Anul acesta, în Vâlcea s-au derulat două campanii de vaccinare a vulpilor în mediul silvic, cu momeli vaccinale plantate în vizuini, în general în zonele unde au existat sau există focare de rabie. În cele două campanii, au fost distribuite 30.000 de momeli vaccinale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS