16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCursele speciale seamănă discordie între transportatori

Cursele speciale seamănă discordie între transportatori

Transportul judeţean e văzut ca un joc de glezne pentru unii operatori din Dolj. În timp ce o parte dintre transportatori au câştigat prin licitaţie traseele puse la bătaie în judeţ, alţii obţin pe aceleaşi trasee curse regulate speciale, furându-le în acest fel clienţii colegilor.

Războiul transportatorilor din Dolj e unul vechi, din care fiecare a încercat să iasă cât mai bine. Câştigarea cel puţin a unui traseu la licitaţia organizată de anul acesta electronic de autoritatea centrală de resort înseamnă pentru operatori investiţii masive în achiziţionarea de microbuze sau modernizarea acestora. Transportatorii se îndatorează deci până peste cap, pentru a plăti apoi ratele la bănci din banii obţinuţi din operarea traseului câştigat. Numai că lucrurile nu merg întotdeauna ca unse. Nu întotdeauna operatorul pune mâna pe unul dintre cele 124 de trasee din Dolj şi nu mai are deci posibilitatea să-şi achite datoriile. Aşa că apelează la subterfugii legale pentru a ieşi la liman. În acest caz, e vorba de curse regulate speciale pe aceleaşi trasee, pentru care nu este nevoie de nici o licitaţie, ci doar de un contract cu o şcoală sau o societate din zonă.

Două licenţe acordate pentru curse speciale în Dolj

 

Până în prezent, în Dolj au fost acordate deja două licenţe pentru curse regulate speciale pe traseele Craiova – Malu Mare – Ghindeni şi pentru Craiova – Radovan – Întorsura. În primul caz, SC Ghindeni Auto Tour SRL a înaintat o solicitare pentru acest traseu spunând că are contract cu societatea Casa Noastră. În al doilea, SC Com Trans Radovan a obţinut licenţă pentru efectuarea unei curse regulate speciale pe traseul Craiova – Radovan – Întorsura, având ca dovadă a utilităţii acesteia un contract încheiat cu societatea Splendid. Pe aceleaşi trasee există însă şi curse regulate câştigate la licitaţia electronică din aprilie.

Potrivit autorităţilor, alte şase solicitări care au la bază contracte încheiate cu directorii unor şcoli din judeţ au fost depuse la Autoritatea Judeţeană de Transport din subordinea consiliului judeţean. Autorităţile spun că situaţia descrisă mai sus reprezintă un măr al discordiei între transportatori. Pe de o parte, unii se tem că îşi vor pierde clienţii obişnuiţi, alţii, că nu vor mai putea ieşi din datorii pentru că nu au trasee. „Au rămas transportatori pe dinafară la licitaţia organizată în primăvară pe cele 124 de trasee. O parte din ei încearcă să-şi găsească salvarea prin curse regulate speciale, care sunt prevăzute în lege. Avem deja două curse speciale aprobate prin hotărâre a consiliului şi încă şase solicitări“, a spus Cristinel Iovan, vicepreşedintele CJ. Trebuie menţionat şi faptul că profesorii reprezintă o sursă sigură de venit, dat fiind faptul că deplasarea lor către şcoală este decontată de autorităţile locale.

 

Şase cereri de curse, în stand-by

 

Vicepreşedintele CJ spune însă că, deocamdată, autorităţile stau în expectativă pentru soluţionarea cererilor de curse regulate speciale, dat fiind faptul că la nivelul instituţiei există presiuni foarte mari din partea celorlalţi transportatori. „Şi cei care au câştigat traseele la licitaţie au făcut eforturi pentru achiziţionarea microbuzelor, iar acum vine cineva şi ia o cursă specială având încheiat un contract cu şcoala. Practic, îi ia celuilalt clientela de bază: elevii şi profesorii. Este însă o prevedere a legii şi e vorba şi de libera concurenţă aici“, a mai spus Iovan. Acesta a adăugat că transportatorii se plâng şi de faptul că o parte din colegi vin pe traseele lor fără a avea licenţă şi le iau clienţii, şi cer intensificarea controalelor pentru diminuarea pirateriei.

Documente pentru licenţa de cursă specială

Petre Stoica, şeful Autorităţii Judeţene de Transport (AJT), a precizat că un transportator are nevoie de şapte documente la dosarul pentru solicitarea cursei speciale. Printre acestea se găsesc şi contractul încheiat cu operatorul economic sau şcoala care are nevoie de această cursă, ce trebuie să fie vizat de consiliul local, datele unor persoane vizate, avize de la şcoală sau agentul economic pentru staţiile de îmbarcare-debarcare şi graficul propus pentru efectuarea cursei. Dosarul este înaintat de AJT Autorităţii Rutiere Române – filiala Dolj, care trebuie să-şi dea avizul pe documente şi care atestă faptul că maşinile nu sunt folosite pe alte trasee.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII