17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalChiul în masă la lecţia de democraţie

Chiul în masă la lecţia de democraţie

Autorităţile nu sunt interesate de implicarea cetăţenilor în problemele comunităţii pentru a determina deciziile luate la nivel local. Aceasta a fost concluzia unei dezbateri organizate ieri la nivel regional de Asociaţia Pro Democraţia în cadrul proiectului „Democraţie în comunităţile mici“, dezbatere la care au participat însă doar câţiva reprezentanţi ai autorităţilor locale. Reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale le-au împărtăşit autorităţilor locale prezente la întâlnire modul în care au înţeles comunităţile din Dolj să participe la procesul decizional. „În unele locuri, mai deloc“, aşa cum a ţinut să precizeze reprezentanta APD Craiova, Ana Maria Rădulescu. Practic, proiectul a presupus înfiinţarea unor grupuri de iniţiativă cetăţenească (GIC) în oraşul Filiaşi şi în comuna Giurgiţa, formate din persoane reprezentative pentru comunitate, care să preia problemele cu care se confruntă populaţia şi să le aducă în atenţia edililor pentru a fi rezolvate. În timp ce la Giurgiţa proiectul a mers strună, după cum au ţinut să precizeze primarul Valentin Mitrică şi consiliera APD, la Filiaşi, proiectul a fost implementat doar parţial. „Autorităţile locale au fost reticente, iar oamenii nu au vrut să facă parte din acest grup de iniţiativă. Am reuşit să facem doar o dezbatere publică“, a spus Ana Maria Rădulescu. La întâlnirea de ieri, care s-a vrut regională, au participat doar reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene Dolj şi Vâlcea, ai Primăriei Craiova şi autorităţile locale din Giurgiţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU