Ştim povestea în care profesorul vine cu bilete la teatru sau filarmonică şi ridici mâna să achiziţionezi unul contra unei note mari. Aşa începe totul, din obligaţie. Apoi devine pasiune. Şi începi să visezi să urci pe scenă.
Există totuşi curajoşi care vor să simtă emoţia aplauzelor de la final pentru că „teatrul poate deveni un mod de a gândi“, este de părere tânărul actor Mircea Tudosa, veteran al scenei Teatrului Naţional din Craiova. Poţi alege fie să studiezi teatrul, fie să faci parte dintr-o trupă de amatori. Petrişor are 19 ani şi ne povesteşte că primul contact cu o piesă de teatru a fost în urmă cu cinci ani. Viaţa lui s-a schimbat de atunci. „Am mers la teatru prima dată în clasa a VII-a, numai pentru că profesoarea ne-a promis un zece la română. Rezultatul a ceea ce a urmat se poate vedea abia acum, când sunt student în anul I la Facultatea de Teatru. Între timp, am citit cât am putut de mult teatru şi despre teatru şi abia aştept să am ocazia să interpretez pe scenă“.
Trupele de amatori trezesc dorinţa
Scena socială din Craiova oferă posibilitatea tinerilor de a găsi în trupele de teatru de amatori o oportunitate pentru dezlănţuirea pasiunii. Morphia este trupa Asociaţiei „I.S. Drăgulescu“, care se adresează liceenilor. Cortina a fost proaspăt ridicată şi pentru Persona, compania de film şi teatru creată la iniţiativa lui Ionuţ Duşcă, Mircea Tudosa, Milena Tudor şi Anda Şoşea.Cătălina Mihai, la doar 18 ani, este membră în trupa Morphia şi ne povesteşte cu nostalgie: „Prima zi de liceu… Nu ţin minte multe din acea zi, dar un lucru mi s-a întipărit în memorie pentru totdeauna: un grup de băieţi şi fete şi un group hug. Mi-am dorit şi eu să fiu alături de ei. Abia a doua zi am aflat că reprezentau trupa de teatru Morphia. De atunci, Morphia a însemnat pentru mine 1.135 de zile, 27.240 de ore, 1.634.400 de minute, 98.064.000 de secunde de emoţie, de speranţă, de zâmbet, de vis (şi asta numai până acum!)“.
Teatru şi film
Este clar că teatrul nu este pentru oricine. Piesa trebuie înţeleasă. Dacă nu, atunci nota promisă de diriginte nu valorează nimic. „Îmi aduc aminte că pe noi prima dată ne-a obligat să mergem la «Rigoleto», o piesă în italiană. Bineînţeles că nu am priceput nimic. Nu am mai avut tangenţe cu teatrul până acum“, îşi aduce aminte Milena Tudor, de 22 de ani. Tot ea povesteşte şi despre experienţa în faţa camerei de filmat. „Dacă în ceea ce priveşte teatrul am început cu stângul cu piesa în italiană, pasiunea pentru interpretare m-a pus în situaţia de a juca într-un scurtmetraj. Am interpretat rolul unei lesbiene alcoolice într-un film creat special pentru un concurs. Atunci am înţeles ce înseamnă să interpretezi un personaj. Trebuie să îţi dai seama că un beţiv se străduieşte să meargă drept, aşa că nu are rost ca tu să te chinuieşti să mergi strâmb. Asta este cel mai important. Să te pui în pielea personajului ca să-l poţi interpreta. Odată cu trupa Persona o să redescopăr teatrul“.
