10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNegocieri eşuate la Palatul Victoria

Negocieri eşuate la Palatul Victoria

Şeful guvernului, liberalul Tăriceanu, nu a reuşit să-i convingă pe liderii celorlalte partide parlamentare să amâne majorarea salariilor din învăţământ.

Premierul Tăriceanu s-a întâlnit ieri, la Palatul Victoria, cu liderii partidelor parlamentare, sperând să obţină un acord pentru o amânare a aplicării majorărilor salariale din învăţământ şi o înţelegere asupra unei viitoare legi a salarizării tuturor bugetarilor. Întrunirea nu a avut însă efectele scontate de liderul liberal.

 

Partidele susţin mărirea salarială

 

Potrivit vicepreşedintelui PD-L Cezar Preda, Tăriceanu le-ar fi spus reprezentanţilor partidelor că nu poate să opereze majorarea de 50% pentru salariile personalului din învăţământ, aşa cum prevede legea recent adoptată de parlament. Cum era de aşteptat, democrat-liberalii nu au acceptat o asemenea atitudine din partea guvernului: „Parlamentul a decis şi ne angajăm să facem această majorare. Dacă nu poate este problema Domniei sale“.

Şi reprezentanţii Partidului Conservator au susţinut în continuare aplicarea legii care prevede creşterea salariilor cadrelor didactice cu 50%.

O poziţie similară a avut-o şi PRM, reprezentat chiar de preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor. Liderul PRM a spus că această majorare salarială trebuie aplicată, pe motiv că ar fi în joc „onoarea parlamentarilor“, care au votat-o.

 

Grup de lucru pentru o lege a salarizării bugetarilor

 

Tăriceanu a încercat să creeze un grup de lucru, format din reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare, în scopul de a elabora o lege a salarizării tuturor bugetarilor. Grupul de lucru – la care PD-L nu a vrut să ia parte – se va întruni prima dată săptămâna viitoare, iar până la sfârşitul lunii are sarcina de a finaliza Legea salarizării bugetarilor. Premierul a solicitat ca aceasta să prevadă şi corelarea salariilor cu productivitatea muncii.

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute chiar la Palatul Victoria că a propus o lege a salarizării şi a pensionării bugetarilor, care să prevadă „un raport de unu la şase între minimum şi maximum“, dar şi un moratoriu naţional care să instituie un regim de austeritate „de sus până jos, începând cu clasa politică“. El i-a mai cerut premierului să informeze populaţia cu privire la nivelul la care a ajuns datoria publică externă şi să pună capăt pomenilor electorale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU