10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNepoata lui Diamant, răpită

Nepoata lui Diamant, răpită

Romii îşi căsătoresc copiii de la vârste fragede, între familii având loc negocieri. Dacă se înţeleg la un anumit preţ, în funcţie de bogăţia fiecărei familii, are loc ceremonia propriu-zisă. Uneori însă, romii nu ajung la un acord în ceea ce priveşte preţul fetei pe care vor să o căsătorească. Este şi cazul unei tinere de 12 ani, nepoata lui Diamant, un rom foarte cunoscut în Râmnicu Vâlcea, care ar fi fost luată forţat de o familie cu care i se negociase căsătoria. „Pe 11 octombrie, în jurul orei 15.15, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Câineni au fost anunţaţi prin 112 de către Leonte C., din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, despre faptul că nepoata sa, C.C., de 12 ani, a fost luată cu forţa de două persoane din comuna Buneşti, judeţul Vâlcea.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că anterior reclamantul a avut discuţii cu cele două persoane, în vederea căsătoriei minorei, conform tradiţiei acestora, fără să se ajungă la un acord în acest sens“, a declarat subinspectoarea Diana Smărăndoiu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, urmând să fie stabilite împrejurările în care minora a fost luată de la domiciliu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII