10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJustiţia din România, fruntaşă la salarii

Justiţia din România, fruntaşă la salarii

Instanţele din România alocă peste 75% din buget pentru salariile judecătorilor, situându-se astfel pe locul cinci în UE. Suma alocată însă pentru pregătirea personalului este de numai 0,04% din buget, iar pentru asistenţa juridică pe cap de locuitor, de doar 0,3 euro.

Consiliul Europei a dat miercuri publicităţii raportul „Sistemul judiciar european 2008: eficienţă şi calitate în justiţie“, elaborat de Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei. Raportul foloseşte date din 2006 şi evaluează modul în care serviciile juridice evoluează în cele 45 de state europene membre ale Consiliului Europei, adică pentru peste 800 de milioane de europeni.

Buget mic pe cap de locuitor

Sistemul judiciar din România, cu un buget anual de 18 euro pentru fiecare locuitor, se situează pe locul 34 din 45, fiind depăşit de cel din Bosnia şi Herţegovina (22 euro/cap de locuitor), Rusia (25 de euro), Ungaria (39 de euro) sau Malta (28 de euro). Bulgaria se află pe locul 37, cu 13 euro pe cap de locuitor, iar Republica Moldova, pe ultimul loc, cu numai doi euro pe cap de locuitor. Pe primul loc se află Monaco (168 euro/cap de locuitor), urmat de Irlanda de Nord (130 de euro), Luxemburg (121 de euro), Elveţia (114 euro) şi Germania (106 euro).

Prea puţin pentru pregătirea personalului

În România, 75,5% din bugetul curţilor, adică peste 232 de milioane de euro, se alocă anual pentru salariile judecătorilor, doar 0,04% fiind pentru pregătirea personalului. Ţara noastră este depăşită în această privinţă de patru state UE (Estonia – 78,6%, Ungaria – 79,8%, Luxemburg – 82,8% şi Cehia – 83,1%). Irlanda de Nord cheltuieşte cel mai puţin pe salariile judecătorilor (14%), în timp ce în UE media nu trece de 60% (Franţa – 47% , Austria – 54%, Olanda – 57%, Bulgaria – 55%, Germania – 57%).

Lefurile judecătorilor, consistente

În ceea ce priveşte salariile, judecătorii din România primesc printre cele mai mari sume, comparativ cu venitul mediu al ţării respective. Cu un salariu anual de 34.082 de euro, judecătorii primesc de 9,3 ori salariul mediu, situându-se pe locul trei, după Ucraina (de 16,1 ori) şi Irlanda de Nord (de 11,9 ori). Salariul anual al judecătorilor din Bulgaria este de numai 11.136 de euro, reprezentând de cinci ori salariul mediu. În Ungaria, salariul judecătorilor este de 42.154 de euro pe an, echivalentul a 5,2 salarii medii. Judecătorii moldoveni primesc 4.390 de euro pe an, echivalentul a 3,6 salarii medii anuale. În unele state membre ale Consiliului Europei, salariile anuale ale judecătorilor depăşesc 200.000 de euro: Irlanda de Nord (288.905 euro), Scoţia (255.000 de euro), Ţara Galilor şi Anglia (233.742 de euro), Irlanda (222.498 de euro) şi Elveţia (204.968 de euro).

Procurorul român câştigă de 7,7 ori salariul mediu

Comparativ cu salariul mediu, procurorii din România şi cei din Bosnia-Herţegovina sunt plătiţi cel mai bine. Un procuror din România câştigă anual 28.153 de euro, echivalentul a 7,7 salarii medii. În Bosnia şi Herţegovina, procurorii câştigă tot de 7,7 ori salariul mediu, ceea ce înseamnă un salariu brut de 41.223 de euro (în anul 2006, salariul anual mediu brut în România era de 3.667 de euro, iar în Bosnia-Herţegovina – de 5.332 de euro).
În Ungaria, salariile procurorilor sunt de 42.154 de euro pe an (de 5,2 ori salariul mediu anual), în Bulgaria sunt de 11.136 (cinci salarii medii), iar în Republica Moldova, de 2.502 (de două ori salariul mediu). În ţările vestice din UE (Belgia, Germania, Franţa), rata salariilor nu depăşeşte de 3,5 ori salariul mediu.
Spre deosebire de salariile judecătorilor, în nici o ţară din Consiliul Europei salariul anual al procurorilor nu depăşeşte 150.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII