17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalEmil Ciocoiu - pictorul printre stele

Emil Ciocoiu – pictorul printre stele

Muzeul de Artă din Craiova a găzduit joi seară, 9 octombrie, vernisajul expoziţiei lui Emil Ciocoiu. Născut în judeţul Gorj, în urmă cu 60 de ani, şi stabilit, din 1980, în Germania, pictorul se bucură de o frumoasă recunoaştere internaţională, iar în Bănie a deschis a treia expoziţie în România din această toamnă, după Bucureşti şi Cluj.

 

Lucrări inspirate de Balcic

 

„Pictor printre stele“, cum este intitulată expoziţia artistului, prezintă printre altele lucrări inspirate de Balcic. „Mi-am dorit mult să ajung la Balcic. Toţi marii pictori români au lucrat acolo şi simţeam o imperioasă dorinţă de a le călca pe urme. N-am putut face acest lucru în tinereţe. Erau alte vremuri. Pe atunci am pictat la Babadag, la Jurilovca, la Călăraşi şi Comana, căutând acea lumină specială pe care pictorii o găseau în Dobrogea sau în sudul Franţei, călcând astfel pe urmele maeştrilor Pătraşcu, Dărăscu sau Lucian Grigorescu. Legătura mea cu natura s-a născut în copilărie şi am păstrat-o ca pe o permanentă şi inepuizabilă resursă. Când am pictat seria câmpiilor infinite, etapă care a durat cam zece ani, trăiam deja în Germania, şi astfel îmi exprimam dorul de casă, de relieful calm al plaiurilor gorjene… Nu pictez neapărat cosmosul, galaxiile sau planetele din perspectivă ştiinţifică. Pe mine mă încearcă stări şi gânduri pe care le exprim prin viziuni personale. Cu imaginaţia călătoresc prin spaţii diverse, prin necunoscut, în cer sau pe pământ. E tot un fel de zbor. Prin cele 40 de lucrări pe care le expun, doresc să exprim drumul parcurs de mine în cei 40 de ani de activitate. Expun lucrări din diverse perioade, care reprezintă preocupări tematice esenţiale: natura, omul, universul, în care privitorul regăseşte demersul şi crezul meu artistic“, a precizat Emil Ciocoiu.

 

Întâlnire cu lucrări monumentale

 

„Naşterea lumii“, lucrare- simbol vizual al expoziţiei care va fi deschisă până pe 26 octombrie, redă lumina născută din întuneric, „ceea ce pentru mine înseamnă iluminare, cunoaştere, o explozie care durează o fracţiune de secundă şi care transformă necunoscutul, spaima, ignoranţa, neştiinţa, neînţelegerea, toate forme ale întunericului, în lumină, în cunoaştere, în iluminare“, după cum însuşi pictorul spunea. I se alătură lucrări monumentale. „Pânzele sale sunt sufletul lui Emil Ciocoiu. Sunt lucrări copleşitoare, monumentale în sensul cel mai bun al cuvântului, cu o continuitate stilistică. Sunt lucrări pictate la distanţă de 20-30 de ani, numai că acest aspect nu este uşor sesizabil, pentru că artistul şi-a găsit modalitatea de exprimare şi a folosit-o“, a precizat Marius Tiţa, realizatorul albumului de prezentare a pictorului oltean.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS