6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalValutistul carbonizat, cămătar nemilos

Valutistul carbonizat, cămătar nemilos


Filoftean Jidovu, zis Luci, valutistul din Slatina găsit carbonizat sâmbătă în maşina sa arsă şi abandonată într-o pădure din satul Profa, comuna Spineni, era un cămătar de temut. Anchetatorii spun că acesta era foarte dur cu clienţii săi şi că este posibil ca el să deţină case şi apartamente din cămătărie.

 

OLT. Oamenii legii au o listă care cuprinde adresele mai multor locuinţe care trebuie verificate. De asemenea, există mai multe contracte de vânzare-cumpărare care urmează să fie analizate de anchetatori. La notariat sunt verificări de făcut, mai spun poliţiştii. Ei încearcă să afle dacă valutistul împrumuta bani cu camătă, iar dacă nu-i primea înapoi la termenul stabilit, le lua casele clienţilor.

Poliţiştii au descoperit deja numărul de telefon de pe care a fost apelat ultima dată. Nu exclud varianta ca valutistul să fi fost victima unei răzbunări, spun ei.

„Apelul a fost făcut de la un post public de telefonie din Slatina, posibil o societate comercială, unde au acces mai multe persoane. Cercetările au fost extinse, se fac verificări la posturile telefonice din oraş. E mult de lucru la acest caz. Audiem prietenii, cunoştinţele acestuia. Am constat însă, în urma cercetărilor, că el se ocupa cu cămătăria şi nu era deloc îngăduitor cu clienţii săi. Dacă nu primea banii, trecea imediat la ameninţări“, a declarat comisarul Valentin Voicu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Socrul victimei, Marin Mustaţă, spune că ginerele său l-a lăsat fără apartament. Omul locuieşte acum la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CIA) Slatina.

„Mi-a luat apartamentul şi mi-a promis că îmi cumpără garsonieră după nuntă. Nu mi-a mai cumpărat şi am ajuns aici. Are trei apartamente. Unul pe Libertăţii, altul pe Trandafirilor, încă unul aici, aproape de căminul de bătrâni, şi o garsonieră, pe Textilistului. Nu ştiu ce a păţit, dar cred că el şi-a făcut-o cu mâna lui“, a spus Marin Mustaţă.

Potrivit comisarului Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a IPJ, în urmă cu ceva timp valutistul a fost amendat pentru nerespectarea normelor de schimb valutar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII