Cetatea Banilor a dat armatei, de-a lungul timpului, generali şi colonei de seamă, în condiţiile în care obţinerea unui astfel de grad nu era la îndemâna oricui.
A fi general în secolul al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului XX era un lucru greu de realizat. Primele grade superioare acordate unor ofiţeri români au fost acelea de… polcovnic, ceea ce însemna „colonel“ român care a luptat în cadrul armatei ruse, îndeosebi în timpul războiului ruso-turc din 1828-1829. „Înfiinţarea armatei naţionale, în 1831, odată cu introducerea Regulamentului Organic, a permis trecerea acestora, cu gradul de colonel, în rândurile sale. Astfel, primii colonei au fost Dimitrie Macedonski, Ioan Solomon, Ioan Odobescu şi Dimitrie Haralamb“, toţi legaţi de Oltenia, de Craiova, după cum menţionează Paul Rezeanu în „Craiova. Amintirile oraşului“.
Din pagini de istorie
Despre Dimitrie Macedonski se cunosc puţine lucruri. S-a născut cel mai probabil în jurul anului 1790, în Oltenia, se pare că la Adâncata sau Pometeşti. „Când, în 1806, domnitorul Alexandru Ipsilanti şi-a făcut oaste proprie, el s-a angajat cu gradul de cadet… Îl întâlnim apoi în Rusia, unde a întemeiat şi echipat un regiment de panduri care îi purta numele, iar după acesta îl întâlnim ca apropiat al lui Tudor Vladimirescu, în timpul Revoluţiei de la 1821, când avea gradul de polcovnic şi comanda o armată de 1.500 de arnăuţi. I.H. Rădulescu spune, mai târziu, că el l-a vândut eteriştilor pe Tudor Vladimirescu“.
Despre Dimitrie Macedonski se mai cunoaşte faptul că la 1831 s-a încadrat, cu gradul de colonel, în armata naţională, la Craiova, unde a cumpărat instrumente muzicale şi a înfiinţat prima fanfară militară. De asemenea, „a înfăptuit o şcoală militară şi o casă de donaţiune a oastei şi un mare ştab domnesc“.
Despre Ioan Solomon se ştiu mai multe lucruri, în primul rând datorită „Biografiei vieţii sale istorice de sine însuşi“. S-a născut în comuna Pleşoiu. La 16 ani s-a înrolat într-o ceată de panduri, cu care a luptat alături de ruşi împotriva turcilor până la încheierea războiului în 1812. „A fost numit apoi comandant al poteraşilor şi în această calitate a fost trimis, de stăpânire, la izbucnirea Revoluţiei din 1821, împotriva lui Tudor Vladimirescu. Ioan Solomon a trecut însă de partea acestuia, devenind un apropiat al lui Tudor. După înfrângerea Revoluţiei şi uciderea conducătorului ei, a fost nevoit să se refugieze în Imperiul Habsburgic, unde a rămas până la 1826. Reîntors în ţară, a intrat din nou în cadrul armatei ruse şi a luat parte la războiul ruso-turc din 1828-1829. Din 1831, Ioan Solomon a intrat în armata naţională cu grad de colonel, iar casa sa din Craiova, de pe strada Păltiniş nr. 1 (fostă, cândva, Ioan Solomon), se păstrează, cu mari modificări, şi astăzi. În timpul Revoluţiei de la 1848 a avut o atitudine potrivnică. Astfel, împreună cu colonelul Ioan Odobescu, a arestat Guvernul Provizoriu. Pe la 1853, îl întâlnim adjutant al domnitorului Barbu Ştirbei, iar în timpul campaniei pentru înfăptuirea Unirii Principatelor a fost împotriva acesteia“.
Alt militar de seamă cu origini olteneşti a fost Dimitrie Haralamb, „colonel şi cavaler al mai multor ordine“. El a fost căsătorit cu Alexandrina Magheru şi avea casă mare boierească pe locul unde astăzi se află Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“.
Toţi cei trei colonei au avut băieţi cărora le-au insuflat pasiunea pentru armată, ei ajungând generali.
În slujba ţării
Printre primii colonei ai armatei se numără şi Ioan Odobescu. Chiar dacă asupra datei şi locului său de naştere planează incertitudinea, neştiindu-se dacă are rădăcini olteneşti, cert este faptul că de această regiune se leagă începutul carierei sale militare. Aici a început să adune panduri şi să lupte împotriva turcilor, prin 1809-1812. „S-a angajat apoi în armata rusă, participând la războiul din 1812-1813 şi la cel din 1828-1829. În 1831 a intrat în miliţia pământeană cu gradul de colonel. A fost adjutantul domnitorului Alexandru Ghica, apoi, în 1842, ajutorul «şefului oştirii», iar în 1846 şeful acesteia, adică spătar“, menţionează Paul Rezeanu.
Şi Odobescu a fost potrivnic Revoluţiei de la 1848, la 19 iunie el arestând Guvernul Provizoriu condus de I.H. Rădulescu, autointitulându-se ministru de război. Şi-ar fi dorit să ajungă domnitor. Curând, a fost arestat, judecat, degradat şi condamnat. A fost eliberat, la intervenţia mitropolitului, şi a plecat la Paris. După înfrângerea Revoluţiei s-a întors în ţară, cu ajutorul turcilor şi-a recăpătat demnităţile şi a fost numit, timp de câteva luni, în fruntea Ministerului Cultelor.
