Unii au aşteptat patru ani, alţii şase, alţii chiar zece să deschidă uşa unei case, din care să nu-i mai dea nimeni afară. 126 de familii s-au strâns ieri, pe strada Potelu, să ia în primire locuinţele ANL. Unii au venit cu Mercedes, alţii cu Volkswagen sau Audi, alţii cu Logan, după posibilităţi. Cu primarul lângă ei, au mai aşteptat un sfert de ceas să ajungă şi cheile.
„Am întinerit cu zece ani!“
Visul le era însă parţial împlinit, căci nu curgea nici apa, nu se aprindea nici lumina, nu se deschidea nici aragazul. Reprezentanta primăriei, Silvia Nănău, a precizat că până la sfârşitul acestei săptămâni se vor face toate racordările şi oamenii se pot muta. Ioan Kovacs a fost primul care a intrat în casă nouă. Fericit, a păşit curios în apartament, s-a uitat în baie, a studiat sufrageria încântat. Oricum ar fi fost, e locşorul lui de-acum. „Am stat la casa de copii, apoi am luat locuinţă socială. Am trei prichindei – Andreea Iuliana, Laurenţiu Ilie, care e bolnav, şi… Antonie Solomon“, a menţionat tânărul agitat, întorcând mereu capul spre camerele goale. În alte apartamente, oamenii verificau robinetele, furtunul de gaz, firele pentru curent. La etajul unu al unui bloc, Daniela Piciu era în culmea fericirii: „Am aşteptat zece ani! Doamne, nu-mi vine să cred ce frumos e! Până acum am stat într-o casă naţionalizată şi, de trei ani, a trebuit să ne mutăm cu chirie. Îmi pierdusem speranţa. Oricum, asta era singura noastră şansă, căci nu ne permitem să facem un credit pentru locuinţă. Am întinerit cu zece ani astăzi!“.
3.000 de oameni, în aşteptare pentru o casă
„Se pot face boxe la subsol?“, întreba pe hol un bărbat. „Legal, nu cred“, a venit răspunsul de la un vecin de palier. La etajul patru, Mădălina şi Manciu Eustaţiu îşi cercetau amănunţit căsuţa: „De opt ani aşteptăm. Arată minunat! Dacă aveam şi apă, curent şi gaze, în seara asta dormeam aici“, spune bărbatul.
Câteva etaje mai jos, familiile evacuate de pe strada Nicolae Bălcescu, care au stat pe trotuar, sub acoperişuri improvizate, vreme de câteva luni, după ce casa în care locuiau a fost revendicată, şi-au luat în primire apartamentele: „Dumnezeu mai face şi minuni! Credeam că nu mai vine ziua asta!“, spune Maria Hoarcă. Doar familia Pârvu nu era pe de-a-ntregul mulţumită: „Fiica mea şi ginerele n-au primit nimic, deşi au fost şi ei aruncaţi în stradă, sunt proaspăt căsătoriţi şi n-au unde să stea. N-au nici măcar o locuinţă provizorie, în condiţiile în care au fost familii – soţ şi soţie, fără copii – care au primit apartament cu două camere, după ce refuzaseră un loc în Valea Roşie. Nu e corect aşa. Dar… trăim în România…“, comentează Ioana Pârvu.
Deşi ziua în care se vor muta a fost amânată din cauza utilităţilor, oamenii din noile locuinţe sunt mulţumiţi. S-au regăsit pe lista norocoşilor şi, în plus, primarul le-a promis şi un mijloc de transport care să ajungă în zonă, în viitor: „Unii râd, alţii plâng. Cam 3.000 de oameni sunt în aşteptare pentru o casă. Dar şantierul rămâne deschis. La sfârşitul lui 2009, alte 256 de unităţi locative vor fi date în folosinţă. În prezent, există 2,5 hectare de teren cu o destinaţie precisă. Iar în curând, o linie pentru mijloacele de transport în comun va trece prin apropiere“, a precizat Antonie Solomon.
Peste drum de blocuri
În jurul construcţiilor ANL, un peisaj pestriţ, cu şantiere, mărăcini, vile şi gherete. Peste drum de primul imobil, o familie de romi îşi întinde averea în praful din faţa unei barăci de muncitori: un tuci care fierbe pe foc, câţiva pui de câini şi pisici… Doi copii îşi fac de lucru în apropiere: într-o bluză albă şi în funduleţul gol, unul muşcă pofticios dintr-un codru de pâine, păzit de un patruped flămând. Celălalt priveşte încruntat zarva oamenilor mari de peste drum. Tatăl se apropie cu un lighean spart, în vreme ce femeia înfăşoară cuminte un prelungitor. De partea cealaltă, se ridică altă lume. Case cu etaj, cu flori la fereastră, gazon în curte, maşini străine la poartă. Toate, cuprinse în doar câteva mii de metri pătraţi.
