8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalParlamentul rus, de partea separatiştilor

Parlamentul rus, de partea separatiştilor

Parlamentul rus s-a pronunţat pentru recunoaşterea celor două republici separatiste georgiene, Osetia de Sud şi Abhazia, în timp ce Moscova este presată de Occident să-şi retragă militarii din teritoriul georgian.

 

Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) şi Duma de Stat (Camera inferioară) au votat ieri, în unanimitate, o declaraţie prin care i se cere preşedintelui Dimitri Medvedev să recunoască independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud. Decizia a fost pasată acum executivului, care are mai multe opţiuni, de la recunoaştere ori chiar anexarea, pur şi simplu, a acestor două teritorii, până la menţinerea situaţiei actuale, ceea ce ar împiedica Georgia să adere la NATO, potrivit experţilor, citaţi de AFP.

 

Precedentul Kosovo

 

Rusia a respectat mai mult de 15 ani integritatea teritorială a Georgiei, a declarat preşedintele Consiliului Federaţiei, Serghei Mironiov, în deschiderea şedinţei de ieri. „După agresiunea Georgiei împotriva Osetiei de Sud, relaţiile nu vor mai fi niciodată la fel“, a adăugat el, calificând drept „genocid“ ofensiva forţelor georgiene din 7 august. „Nici Abhazia, nici Osetia de Sud nu vor mai trăi vreodată în acelaşi stat cu Georgia“, a spus liderul abhaz Serghei Bagapş. La rândul său, omologul lui din Osetia de Sud, Eduard Kokoit, a declarat că Ţhinvali, capitala sa, a devenit „un Stalingrad caucazian“.

La şase luni de la proclamarea independenţei Kosovo, imediat recunoscută de Occident, dar respinsă de Rusia, care a avertizat atunci în legătură cu un „efect de domino“, precedentul provinciei sârbe este încă prezent. „Abhazia şi Osetia de Sud au mai multe motive decât Kosovo să pretindă independenţa“, a spus preşedintele comisiei pentru afaceri externe din Duma de stat, Konstantin Kosacev. Serghei Markov, politolog şi deputat pro-Kremlin, a sugerat că o recunoaştere a celor două regiuni nu este singurul scenariu pentru Moscova „în vederea asigurării securităţii populaţiei celor două republici“. „Dacă instrumentele existente sunt suficiente, atunci vom continua procesul de negocieri şi, dacă nu sunt suficiente, atunci va trebui create alte instrumente, ca recunoaştere a independenţei, care le-ar permite forţelor ruse să se afle pe o bază legală în aceste teritorii“, a explicat el.

 

Retragere de formă

 

Tbilisi a acuzat separatiştii din Osetia de Sud că şi-au consolidat prezenţa în Ahalgori, o localitate georgiană preluată de oseţi şi ruşi pe 17 august. În restul ţării, „nimic nu s-a schimbat“, a spus Ministerul georgian de Interne, aluzie la poziţiile avansate ale forţelor ruse, mai ales în zona oraşului portuar Poti. Europenii cer implementarea unui dispozitiv internaţional în Georgia sub controlul OSCE. Summitul european extraordinar convocat de Franţa pe 1 septembrie va dezbate „retragerea rusă“, a spus ieri ministrul francez de externe, Bernard Kouchner.

Încordare

Preşedintele rus Dimitri Medvedev a declarat ieri, la Soci, în cadrul unei întâlniri cu trimisul Rusiei la NATO, Dimitri Rogozin, că are în vedere mai multe opţiuni în ceea ce priveşte legăturile cu NATO, inclusiv ruperea relaţiilor cu această organizaţie, după răcirea relaţiilor în urma conflictului oset.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS