14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPreţul medicamentelor, calculat după reguli noi

Preţul medicamentelor, calculat după reguli noi

Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii principalelor companii farmaceutice membre ale Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) au stabilit ieri un grup de lucru care să finalizeze o nouă metodologie de calculare a preţurilor medicamentelor. „Producătorii vor livra în continuare toate medicamentele necesare populaţiei, inclusiv cele pentru programele naţionale de sănătate, şi vor onora comenzile distribuitorilor. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii MSP, aşteptăm însă o nouă modalitate de calculare a preţurilor la medicamentele din Catalogul Naţional al Preţurilor Medicamentelor, până la sfârşitul lunii septembrie“, a declarat Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM.

Producătorii de medicamente susţineau luni că nu au autorizaţie să vândă medicamente pentru programele naţionale de sănătate la o valoare egală cu preţul CIP minus 10 la sută, stabilit de Ministerul Sănătăţii odată cu intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate şi gratuite, pe 15 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS