24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTaxa auto, returnată

Taxa auto, returnată

GORJ. Peste 100 de persoane s-au prezentat la ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj pentru a depune actele necesare pentru a primi înapoi o parte din taxa de primă înmatriculare. În judeţul Gorj, aproximativ 2.000 de persoane vor primi diferenţa dintre taxa de primă înmatriculare şi cea de poluare. „Până acum, aproximativ 100 de persoane au venit la noi. Cred că mulţi nu au făcut rost de toate actele necesare pentru dosar, dar sunt convinsă că numărul lor va creşte în următoarele luni“, a precizat Luminiţa Penciu, purtătoarea de cuvânt a DGFP Gorj.

În funcţie de vechime şi de capacitatea cilindrică a maşinii înmatriculate, aceştia vor putea obţine de la stat chiar şi 1.500 de euro. Pentru a beneficia de această diferenţă, cei care au înmatriculat un autovehicul după 1 ianuarie 2007 trebuie să depună la DGFP Gorj o cerere însoţită de chitanţa, ordinul de plată sau extrasul de cont care să ateste plata taxei, în original sau copie şi copia cărţii de identitate a vehiculului şi a cărţii de înmatriculare, cu menţiunea că la depunere se va prezenta şi originalul.

În cazul în care maşina a fost vândută între timp, doar cel care a înmatriculat-o poate solicita restituirea taxei auto. Statul va restitui atât diferenţa dintre taxa auto şi taxa rezultată din ordonanţă, cât şi sumele din valoarea reziduală a taxei plătite. Banii vor fi returnaţi în cel mult 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire la unul dintre sediile Administraţiei fiscale sau vor fi viraţi în contul solicitantului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS