13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFost pesedist, preşedinte interimar al PNL

Fost pesedist, preşedinte interimar al PNL

Fostul pesedist Dorin Taşcău este noul preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale Târgu Jiu a Partidului Naţional Liberal, după ce fostul preşedinte Ion Navlea a demisionat din cauza rezultatelor slabe obţinute la alegerile locale.

Un pesedist cu state vechi la social-democraţii gorjeni a devenit, la numai două luni de la intrarea în PNL, preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale Târgu Jiu. Dorin Taşcău a reuşit să se facă remarcat în PNL, după ce a avut o activitate intensă în PSD, partid pe care l-a reprezentat în calitate de consilier local la Târgu Jiu. Plecarea din organizaţia politică în funtea căreia se află Florin Cârciumaru i-a asigurat la alegerile locale candidatura la Primăria Târgu Jiu, unde a reuşit performanţa de a se clasa pe locul al doilea, în urma câştigătorului Florin Cârciumaru, care a obţinut un nou mandat.

Navlea – rezultate slabe

PNL Târgu Jiu a rămas fără conducere în urma rezultatelor slabe obţinute de la alegerile locale, respectiv 9%. La vremea respectivă, preşedintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a cerut demisia şefului Organizaţiei Târgu Jiu, Ion Navlea. Alături de Navlea au demisionat toţi membrii biroului de conducere. „În acelaşi spirit se va acţiona şi în organizaţiile din teritoriu, care nu au reuşit să treacă la alegerile recente de 13%, acestea urmând să intre într-un proces de reorganizare“, a spus Dan Ilie Morega, cel care a ajuns în fruntea PNL la fel de rapid, după un popas de câteva luni la PRM Gorj. Dorin Taşcău, noul lider interimar al PNL Târgu Jiu, va conduce organizaţia până la alegeri. Taşcău este profesor de matematică, director al filialei Gorj a Universităţii „Spiru Haret“ şi unul dintre cei mai înstăriţi consilieri locali din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS