11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrefectul, la un pas de moarte

Prefectul, la un pas de moarte

Maşina în care se aflau ieri prefectul de Olt, Ştefan Nicolae, şi subprefectul Marin Grigore a fost la un pas de a fi zdrobită între un tir şi o dubă. În accident au fost implicate cinci autoturisme.

Maşina în care se aflau prefectul Ştefan Nicolae şi subprefectul Marin Grigore, o Leganza, proprietatea Prefecturii Olt, a fost lovită din spate de tir, fiind proiectată pe câmp, la zeci de metri  de locul accidentului. Evenimentul rutier s-a produs pe DE 70, pe raza comunei Coloneşti.
Norocul demnitarilor a fost simţul de observaţie al şoferului, care, văzând că tirul se apropie cu viteză din spate, a tras stânga de volan pentru a ieşi din coloana de maşini. Leganza ar fi fost strivită între autotrenul care a lovit-o din spate şi duba care rula în faţă.
Cei doi demnitari mergeau către Capitală pentru a intra în posesia actelor care dovedesc că au absolvit cursurile de înalţi funcţionari publici ai Institutului Naţional de Administraţie.

Cinci autoturisme implicate în accident

Potrivit martorilor, totul s-a petrecut din cauza vitezei excesive cu care rula tirul. Acesta era condus de Marcel Marian Vasile, de 36 ani, din localitatea Sângeru, judeţul Prahova, şi se deplasa către Piteşti. În apropierea localităţii Coloneşti, conducătorul tirului nu a adaptat viteza în trafic şi a intrat în coliziune cu alte autoturisme care se aflau pe acelaşi sens de mers.
Şoferul tirului susţine că vinovaţi de accident sunt ceilalţi participanţi la trafic, care ar fi frânat brusc, iar martorii spun că autotrenul condus de Marian Vasile avea viteză foarte mare. „Totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă. Eu eram în spatele tirului şi mă îndreptam către Piteşti. Între mine şi autotren mai erau patru maşini. Am văzut totul. Tirul avea viteză mare. Şoferul acestuia a frânat, dar era prea târziu. A acroşat Leganza care intenţiona să iasă din coloană şi a aruncat-o pe câmp. Apoi tirul a intrat într-o dubă. Duba a intrat într-o  autoutilitară, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Maşinile izbite de tir au lovit apoi o Skoda Fabia“, a spus unul dintre martori.
Şoferul vinovat de accident are însă altă variantă. El susţine că nu mergea cu viteză, că maşina prefecturii a frânat brusc şi că nu a mai avut cum să evite impactul. „Nu îmi amintesc prea bine, dar nu aveam viteză. Maşinile care erau în faţa mea au frânat brusc. La rândul meu, am frânat şi eu, dar nu am mai avut cum să evit impactul“, a declarat Marian Vasile.

Poliţiştii spun că nu s-au respectat regulile de circulaţie

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive. „Marian Marcel Vasile, în timp ce conducea autotrenul marca Daf, cu numărul de înmatriculare PH-14-SNG, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul Leganza, care a fost proiectat în afara părţii carosabile. Ulterior, a intrat în coliziune cu un autoturism Mercedes Benz, tip furgon, condus regulamentar de Florin Popa, de 41 de ani, din localitatea Dirmăneşti, judeţul Argeş. În urma incidentului, o autoutilitară Renault, condusă regulamentar de Gigel Marius Barbu, de 26 de ani, din comuna Dărăşti, judeţul Ilfov, a lovit o Skoda Fabia, după care a fost proiectată în afara părţii carosabile“, a spus şeful Poliţiei Rutiere Slatina, Ilie Roşu.
Accidentul a făcut doar o victimă. Unul dintre pasagerii care se afla în Mercedes, Cornel Mihai, de 50 de ani, din Curtea de Argeş, a fost rănit uşor. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, unde i   s-au acordat îngrijirile necesare, însă nu a fost internat.
Toţi conducătorii auto implicaţi în coliziune purtau centurile de siguranţă. Ei au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Şoferul vinovat de accident a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 de lei şi s-a ales cu trei puncte penalizare.
La scurt timp după accident, Marin Grigore şi Ştefan Nicolae au fost preluaţi de un Logan sosit de la Slatina. Cei doi şi-au continuat drumul spre Capitală. Contactaţi telefonic, aceştia au spus că nu au suferit răni şi că sunt bine şi că au avut noroc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII