21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova, în finala naţională a Eurovision Junior 2008

Craiova, în finala naţională a Eurovision Junior 2008

Printre finaliştii Eurovision Junior 2008 din acest an se numără şi o reprezentantă a Craiovei, Alina Păun. Elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic „Henri Coandă“, Alina studiază muzica uşoară la Palatul Copiilor. La cei 12 ani pe care îi are, ea a câştigat cele mai importante concursuri de muzică uşoară din ţară. Trofeul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Ursuleţul de Aur“ de la Baia Mare, din mai 2008, premiul I la Festivalul Naţional de Creaţie şi Intrepretare „Mamaia Copiilor“ şi Premiul special Radio România grupa a III-a, 11-13 ani, din iulie 2007, dar şi Trofeul Festivalului-Concurs Naţional de Intrepretare a Cântecelor de Iarnă „Flori de Gheaţă“ de la Bucureşti, din decembrie 2007, sunt numai câteva dintre zecile de distincţii pe care Alina le-a primit.

Melodia care va intra în concurs este „Voi cânta pe Broadway“, muzică şi text Alina Păun. Talentul şi vocea reprezentantei Olteniei au cucerit încă de la prima participare renumiţi compozitori români. Jolt Kerestely a hotărât ca de doi ani încoace să-i compună craiovencei piese. „Vine iarăşi circul“, una dintre compoziţiile sale, i-a adus Alinei cele mai importante premii, Trofeul „Ursuleţul de Aur“, Premiul I la „Mamaia Copiilor“ şi Trofeul Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii, „Suflet de stea“, Alesd, judeţul Bihor, în aprilie 2007.

Chiar dacă va intra printre primii concurenţi în finala naţională Eurovision Junior 2008, Alina crede că melodia sa va cuceri publicul. „Una dintre solistele cu cea mai rapidă ascensiune, în numai un an reuşind să intre în grupa de performanţă a clasei de muzică uşoară“, după cum mărturisea profesorul său de la Palatul Copiilor Craiova, Dumitru Iliuţă, Alina va avea de înfruntat mâine, de la 15.10, în Finala transmisă în direct de TVR 1, reprezentanţi din Bucureşti, Iaşi, Urziceni, Focşani şi Gura Humorului. În ciuda emoţiilor mari, Alina speră că va reuşi să convingă o ţară întreagă de talentul său şi va fi prima reprezentantă a Olteniei la concursul Eurovision organizat în acest an în Cipru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU