5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA copiat şi a primit nota 1

A copiat şi a primit nota 1

Elevii vâlceni din clasa a VIII-a au susţinut vineri teza unică la geografie sau la istorie, în funcţie de alegerea fiecăruia. La acest prim examen, în mediul urban s-au înscris 653 de şcolari, dintre care s-au prezent la teză numai 646. În mediul rural, s-au înscris pentru susţinerea tezei 568 de copii, dar s-au prezentat numai 546. Prezenţa a fost mai redusă în localităţile rurale, unde sărăcia şi lipsurile îşi pun amprenta pe copii, care nu mai pot face faţă unor examene importante, cum sunt şi aceste teze.

La acest examen nu au lipsit nici peripeţiile, un elev din Râmnic primind nota 1. „În timpul tezei cu subiect unic la disciplina geografie, a fost surprins copiind un elev din clasa a VIII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 5 din Râmnicu Vâlcea. Conform metodologiei, elevul a fost eliminat din examen şi a primit nota 1“, a precizat Paul Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS