16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimarul Negreţ, şase luni cu suspendare

Primarul Negreţ, şase luni cu suspendare

Trimis în judecată de DNA, primarul din Băileşti a fost achitat pentru luare de mită şi s-a ales doar cu o pedeapsă insignifiantă pentru abuz în serviciu. Sentinţa Tribunalului Dolj a fost dată astfel încât să-i permită lui Negreţ să candideze din nou la alegerile locale.

 

Ioan Negreţ, primarul municipiului doljean Băileşti, se poate considera scăpat de Direcţia Naţională Anticorupţie. A câştigat – cel puţin, în prima rundă – „meciul“ cu procurorii DNA Craiova, care l-au trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Şpagă pentru achitarea unor lemne

În august 2006, procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Negreţ, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Ion Berbecaru, contabilul Poliţiei Comunitare Băileşti, acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.

Conform unui comunicat al DNA, Ioan Negreţ, în calitate de primar al municipiului Băileşti, ar fi pretins de la reprezentanţii unei firme private, în perioada septembrie 2005 – aprilie 2006, bani şi bunuri, din care a primit efectiv suma de 1.500 de lei, prin intermediul lui Ion Berbecaru. În schimb, primarul s-a angajat să aprobe plata contravalorii lemnelor de foc livrate de firma respectivă către şcolile aflate în subordinea primăriei.

Dosar cu interceptări

Procurorii au adăugat la dosar şi mai multe interceptări ambientale ori telefonice ale unor discuţii purtate de inculpaţi. Iată, mai jos, transcrierea uneia dintre discuţiile interceptate de anchetatori, purtată între Berbecaru şi primarul Negreţ, despre care procurorii DNA susţineau că este suficient de concludentă pentru a dovedi faptul că primarul din Băileşti a primit, prin intermediul lui Berbecaru, 1.500 de lei drept şpagă şi că ar fi solicitat în plus şi o maşină de lemne, pe care să le ducă „la mama“:

 

Berbecaru: Fii atent aici!

Negreţ: Ce?

Berbecaru: Ai numărat banii? Sunt cincisprezece milioane? Care ţi i-am…

Negreţ : Da, mă, da. Da.

Berbecaru : Şi vine… s-ar putea să vină cu lemne vineri.

Negreţ: Îhî… Bine! Bine, bine, bine…

Berbecaru: Şi îi ducem la mama, acolo… Cum am vorbit…

Negreţ: Vezi că eu intru la şedinţă… Unde e? Sus la mine sunt?

Berbecaru: Nu. E maşina colea! Mă duc să le spun că nu sunteţi… că nu puteţi!

Şmecherie pentru primărie

 

După un proces care a durat un an şi jumătate, Tribunalul Dolj a pronunţat pe 3 martie sentinţa în acest dosar. Atât primarul Ioan Negreţ, cât şi contabilul Ion Berbecaru au fost găsiţi nevinovaţi în cazul acuzaţiei de luare de mită. Au fost însă găsiţi vinovaţi pentru celelalte infracţiuni.

Faptele nu au fost însă considerate prea grave de judecători, care s-au dovedit extrem de gentili cu acuzaţii. Negreţ a primit şase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, iar Berbecaru s-a ales cu o pedeapsă triplă, de un an şi şase luni de închisoare, dar tot cu suspendare, pentru trafic de influenţă.

Deşi găsit vinovat şi condamnat – chiar şi cu suspendare – pentru o faptă de corupţie, primarul Negreţ va putea totuşi să candideze pentru un nou mandat la alegerile din vara acestui an, în urma unui artificiu al judecătorilor. Magistraţii de la Tribunalul Dolj i-au interzis lui Negreţ dreptul de a ocupa o funcţie publică, dar i-au… suspendat această pedeapsă accesorie pentru o perioadă de doi ani şi jumătate.

Sentinţă atacată

Procurorii DNA Craiova au declarat deja apel împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul băileştenilor Ioan Negreţ şi Ion Berbecaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII