10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSubiectele de bacalaureat, publicate on line

Subiectele de bacalaureat, publicate on line

Subiectele pentru fiecare materie a examenului de bacalaureat au fost publicate pe internet vineri, pe site-ul Ministerului, Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). În cadrul celor patru sau, după caz, cinci probe de examen (pentru elevii care au studiat în limbile minorităţilor naţionale), s-a stabilit numărul disciplinelor la care poate fi susţinut bacalaureatul. „Pentru fiecare disciplină au fost elaborate câte 300 de subiecte/grupuri de itemi, împărţite în câte 100 pentru fiecare dintre cele trei categorii, rezultând 43.500 de subiecte (grupe de itemi). Pentru a obţine varianta finală a unei probe scrise la examenul de bacalaureat se vor stabili, prin extragerea din urne, trei numere, de la unu la 100. Acestea corespund numărului de ordine pentru fiecare categorie de subiecte (grupe de itemi) postată pe site şi vor alcătui varianta finală de subiecte. Fiecărui subiect îi sunt atribuite 30 de puncte. La cele 90 de puncte, cât însumează cele trei subiecte, se adaugă zece puncte din oficiu“, a declarat Paul Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Inspectortaului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2008 este programată între 23 iunie şi 9 iulie, iar a doua, între 18 august şi 1 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS