10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMuzica Mariei Tănase îi va încânta pe francezi

Muzica Mariei Tănase îi va încânta pe francezi

Cântecele Mariei Tănase se vor face auzite timp de câteva zile la Teatrul „Passage vers les etoiles“ din capitala Franţei. Nathalie Joly, protagonista spectacolului „Paris-Bukarest“, va încânta publicul francez timp de câteva seri şi va prezenta repertoriul celebrei cântăreţe Maria Tănase, supranumită şi „Edith Piaf a României“.

Nathalie Joly şi-a propus să câştige inimile parizienilor şi va cânta în limba română, chiar dacă Maria Tănase a înregistrat şi trei variante ale cântecelor sale şi în limba franceză. Nathalie Joly va fi acompaniată, în aceste spectacole organizate de compania Marche la Route în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Paris, de acordeonistul Thierry Roques. Spectacolele vor avea loc sâmbătă, 26 ianuarie, joi, 31 ianuarie, şi vineri şi sâmbătă, 1-2 februarie, de la ora 19.00.

Cei doi au mai prezentat spectacolul în Maroc şi România, iar anul acesta îl vor susţine în Portugalia, Brazilia şi Grecia.

Semnat de Nathalie Joly şi pus în scenă de Maurice Durozier, spectacolul va cuprinde şi compoziţii originale ale lui Maurice Durozier. „Paris-Bukarest“ este un omagiu vibrant adus celei mai mari interprete române, dar şi Bucureştiului cosmopolit şi elegant din perioada interbelică, numit „Micul Paris“.

Maria Tănase (1913-1963) rămâne în memoria generaţiilor de ascultători drept vocea de aur a folclorului românesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS