16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalBolnavii de cancer mor cu zile în spitale

Bolnavii de cancer mor cu zile în spitale

80 de bolnavi de la Spitalul de Urgenţă Craiova şi alte câteva zeci de la Spitalul Municipal „Filantropia“ au rămas fără medicamentele care îi ţin în viaţă. Motivul, birocraţia excesivă şi incompetenţa autorităţilor medicale care nu găsesc o cale de simplificare a procedurilor de achiziţie.

Anul 2008 a început cum nu se poate mai prost pentru sutele de bolnavi de cancer din judeţul Dolj. Aceştia au rămas încă din primele zile ale lui ianuarie fără medicamentele citostatice care îi ţin în viaţă. În această situaţie se află 80 de bolnavi de la Spitalul de Urgenţă Craiova şi alte câteva zeci de la Spitalul Municipal „Filantropia“. Potrivit medicilor, medicamentele citostatice nu se mai găsesc în cele două clinici de oncologie din cauză că nu s-au mai făcut achiziţii. Spitalele nu au mai cumpărtat medicamente, deşi conducerile clinicilor au făcut încă de la jumătatea lunii decembrie lista cu necesarul.

 

Orice întârziere îi poate costa viaţa pe bolnavi

 

Pachitaxel, Docetaxel, Gemcitadină, Oxaliplatin şi anticorpii monoclonali (Trastuzumab) sunt doar unele medicamente care trebuie administrate periodic bolnavilor de cancer şi care de aproape trei săptămâni nu se mai găsesc în spitale.

Oprirea tratamentului cu astfel de medicamente, care se administrează o dată sau de mai multe ori într-o lună, are, potrivit medicilor specialişti, efecte dintre cele mai grave asupra bolnavilor de cancer. „Anticorpii monoclonali se administrează săptămânal. Întreruperea tratamentului pune în pericol viaţa bolnavului. Cancerul nu se tratează după ureche, imaginaţie sau influenţă. Dacă investeşti jumătate din tratament şi îl întrerupi, se duce pe apa sâmbetei acea investiţie, iar bolnavul îşi pierde şansa de supravieţurire“, a susţinut prof. dr. Florinel Bădulescu, şeful Clinicii de oncologie de la Spitalul de Urgenţă Craiova.

 

„Degeaba mă
operez dacă nu iau medicamente!“

 

M. C., de 57 de ani, din Craiova, este bolnavă de cancer de sân. A fost diagnosticată în 1991, a fost operată de două ori şi ar fi trebuit să-i fie administrate citostatice. Bolnava aşteaptă de pe 7 ianuarie să primească medicamentele şi aproape că şi-a pierdut speranţa: „Din trei în trei săptămâni trebuie să iau tratamentul, dar ultima oară mi s-a spus că nu sunt medicamente. Medicii mi-au dat voie să stau în spital că poate vor veni până la urmă, dar eu nu mai cred“.

Femeia se trezeşte noaptea şi se uită la ceas. Aşteptarea este cumplită. Cu fiecare zi fără tratament e mai aproape de moarte.

Vecina de pat, Maria Firu, de 71 de ani, din Hunedoara, numără şi ea zilele. S-au făcut deja 21 de când ar fi trebuit să primească medicamentele. O întrebăm de ce boală suferă. Ca la orice bolnav de cancer, buzele se încăpăţânează să rostească acel cuvânt: „Neoplasm mamar şi genital, parcă. Am făcut până acum o operaţie nereuşită şi în martie mă duc la Bucureşti să mă operez din nou. Mi-a zis domnul doctor că trebuie scos totul. Dar, dacă nu iau medicamentele, atunci degeaba mă operez“.

Până la primirea medicamentelor, bolnavii au parte doar de Algocalmin şi alte medicamente pentru ameliorarea simptomelor, din care o parte trebuie să şi le cumpere singuri de la farmaciile din oraş.

 

Refacerea necesarului, după buget

 

În timp ce bolnavii aşteaptă, înfriguraţi medicamentele, conducerile spitalelor dau vina pe Casa de Asigurări de Sănătate. „Banii se iau prin programul naţional care se derulează prin CAS. Noi facem un necesar pentru bolnavii de cancer şi îl transmitem Casei pentru a obţine finanţarea. Se ia în calcul necesarul pentru bolnavii aflaţi în evidenţă, dar se face şi o estimare privind necesarul pentru întreg trimestrul, în funcţie de care se stabileşte finanţarea. Pentru primul trimestru am solicitat Casei de Asigurări 11 miliarde de lei, din care ni s-au aprobat opt. Din acest motiv a trebuit să solicităm conducerii clinicii să refacă necesarul, astfel încât să ne încadrăm în fondurile respective“, a declarat dr. Bogdan Fănuţă, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Craiova.

Refacerea necesarului la Spitalul de Urgenţă s-a făcut nu o dată, ci chiar de două ori, potrivit cadrelor medicale din clinică. Şi, în timp ce medicii încercau să răzbată prin acest hăţiş birocratic ca să facă rost de medicamente, zilele se scurgeau repede, una după alta, ca într-un scenariu de coşmar pentru bolnavi.

 

Sume ridicole pentru tratament

 

Tot cu întârziere s-a primit aprobarea şi la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova. „Am primit fila de buget abia săptămâna trecută de la CAS şi vom face licitaţie în procedură de urgenţă astfel încât până luni sau marţi să avem medicamente pentru bolnavi. Până acum am mers pe stocurile de anul trecut, însă de o săptămână nu mai putem asigura toată gama de citostatice necesare pentru tratamentul bolnavilor“, a spus ec. Mihai Coman, managerul Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova.

Coman a mai spus că suma primită pentru medicamente este ridicolă comparativ cu necesarul. „Am primit doar un miliard de lei, în condiţiile în care necesarul este de şase miliarde. Însă finanţarea, până la semnarea contractului cu CAS, se face pe baza unui act adiţional, la valoarea mediei de anul trecut, care oricum era foarte mică. Or, de atunci şi până acum, numărul bolnavilor de cancer din evidenţa noastră s-a dublat“, a mai spus Coman.

 

Birocraţie pe nervii bolnavilor

 

În timp ce spitalele acuză Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) că a aprobat bugetul cu întârziere, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj subordonate dau la rândul lor vina pe spitale, spunând că acestea nu trebuia să aştepte fila de buget ca să facă licitaţile.

În replică, managerii spun că organizarea de licitaţii fără a avea filă de buget este o ilegalitate, însă CAS Dolj insistă că ei nu au dreptate. „Fila de buget a fost trimisă spitalelor imediat ce am primit-o de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Totuşi, achiziţionarea de medicamente nu este influenţată de primirea filei de buget. După cum prevede legislaţia şi conform recomandărilor Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, spitalele pot să achiziţioneze prin negociere, fără publicarea prealabilă, medicamentele specifice necesare, în baza alin. c, art. 122 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 2006“, a precizat Daniela Gheorghe, purtătoarea de cuvânt a CAS Dolj.

Aceasta a mai spus că managerii celor două spitale au fost informaţi de acest lucru şi printr-o adresă a CNAS.

 

Terapii diferenţiate

230 de bolnavi de cancer pe tratament de chimioterapie se află în evidenţa Spitalului de Urgenţă Craiova. Dintre aceştia, 150 sunt trecuţi pe aşa-numita terapie de linia I – care implică folosirea unor medicamente mai ieftine. Restul de 80 de pacienţi sunt cazuri grave, la care terapia de linia I nu a avut rezultate şi care au fost trecuţi pe terapie de linia a II-a, cu medicamente scumpe. Tocmai aceste medicamente lipsesc.

 

Parlamentarii sunt şi ei oameni

Printre bolnavii de cancer care au fost nevoiţi să întrerupă tratamentul din lipsa citostaticelor se află şi fostul inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, actual deputat de Dolj, Diana Buşoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII