10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal Cartea de weekend

Cartea de weekend

„Manuscrisul lui Fulcanelli“, de Scott Mariani

Editura Nemira, 2007

O carte cu multe bizare mistere şi bine dozată erudiţie, cu salturi prin diferite colţuri ale Europei de pe vremea când încă nu se vorbea de UE, se dovedeşte „Manuscrisul lui Fulcanelli“ (Editura Nemira 2007, Colecţia Suspans). Autorul, Scott Mariani, un scoţian cu nume italian şcolit academic la Oxford şi cu bune stagii prin diverse meserii – muzician, translator, instructor de arme de foc şi chiar jurnalist – rămâne în esenţă un filolog. Accentele livreşti ale romanului, care este mult mai mult decât o carte cu suspans – dar Shakespeare, Dostoievsky şi Umberto Eco ce fac? -, sunt topite discret în magma epică extrem de fin elaborată. Alchimistul Fulcanelli chiar a existat, iar curiozitatea lumii moderne pentru secretele Evului Mediu devine pe zi ce trece mai intensă, pe fondul epuizării imaginaţiei noastre. Căutăm în trecut ce nu reuşim să improvizăm pentru prezent. Tainele diverselor leacuri miraculoase şi chiar elixirul vieţii rămân să fie dezlegate. Astfel de cărţi, precum cea despre Fulcanelli, ne pot ajuta să ne exersăm propria imaginaţie. Dacă e ceva pitit chiar în propria locuinţă sau în propria memorie? Cine şi ce se ascunde dincolo de pojghiţa subţire a logicii şi realităţii? Vom citi şi vom cerceta. Nimic nu e sigur.

Bedros Horasangian

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS