21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDispecerii CEZ refuză mutarea

Dispecerii CEZ refuză mutarea

OLT. Directorul general al CEZ Distribuţie, Gabriel Negrilă, şi directorul departamentului de dispeceri din societate, Antonovici, au avut luni, la Slatina, întâlnire cu reprezentanţii dispecerilor din cele şapte judeţe în care societatea îşi desfăşoară activitatea. Şedinţa a durat de la ora 11.00 până la ora 20.00 şi a ieşit cu scântei, potrivit liderului Uniunii Sindicale Oltenia, Mugurel Naie, care a participat la discuţii.

Directorul CEZ Distribuţie a anunţat că dispeceratele din cele şapte judeţe vor fi desfiinţate şi mutate în două oraşe – Craiova şi Piteşti, iar dispecerii urmează să se mute în cele două oraşe până la 31 martie.

Reprezentanţii dispecerilor din cele şapte judeţe, câte cinci din fiecare judeţ, au refuzat să fie mutaţi din localităţile în care îşi desfăşoară activitatea.

„În acest moment nu sunt îndeplinite condiţiile tehnice şi organizatorice pentru centralizarea şi relocarea dispeceratelor. Dispecerii prezenţi la şedinţă au refuzat relocarea şi au cerut revizuirea termenului de 31 martie. Ei solicită ca relocarea şi centralizarea să aibă loc pe cale naturală, având în vedere că până la sfârşitul acestui an ies la pensie zece dispeceri. În locul lor pot fi preluaţi şi instruiţi angajaţi din cele două oraşe, pregătirea acestora necesitând cel puţin şase luni“, a declarat Mugurel Naie. El a atras atenţia asupra faptului că schimbarea dispecerilor cu unii nepregătiţi va duce la haos în intervenţiile la reţea pe teren, deoarece aceştia coordonează şi sunt personal răspunzători pentru ceea ce se întâmplă în caz de intervenţii.

Liderul sindical a mai spus că sindicatele au trimis un memoriu la Dispecerul Energetic Naţional (DEN) şi că aşteaptă răspuns. „Organizarea pe cele trei niveluri de dispecerizare – naţional, regional şi local – se face, potrivit Codului Tehnic al Reţelei, cu aprobarea DEN. Toţi dispecerii din ţară se vor coaliza împotriva CEZ Distribuţie şi se vor adresa tuturor instituţiilor, de la ANREE şi AVAS, până la Electrica şi CEZ“, a anunţat liderul de sindicat.

Ştefania Ispas, purtătoarea de cuvânt a CEZ la Slatina, a declarat că societatea analizează situaţia şi va comunica în zilele următoare punctul de vedere cu privire la întâlnirea cu dispecerii şi solicitările acestora.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU