17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersoanele cu dizabilităţi au protestat împotriva discriminării

Persoanele cu dizabilităţi au protestat împotriva discriminării

La Galeria „Constantin Iliescu“ din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc luni un eveniment cultural. Acesta a fost organizat în contextul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap.

VÂLCEA. Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în parteneriat cu Grupa Surzilor – filiala Vâlcea, Societatea Naţională Independentă a Persoanelor cu Handicap – filiala Vâlcea, Fundaţia „Soul to soul“, Asociaţia Nevăzătorilor – filiala Vâlcea, Palatul Copiilor şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni. Prin expoziţia numită „Arta – fereastră a sufletului“ s-a dovedit că, dincolo de toate barierele, spiritul creator nu este mai prejos decât cel al unui om normal. Nu au lipsit culoarea, sculptura în lemn, poezia, teatrul şi dansul. Programul trupei „Să râdem până ne vor auzi“ a Grupei Surzilor a reuşit să le descreţească frunţile celor prezenţi. „Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vâlcea se ocupă de tradiţii, dar şi de educaţia permanentă“, a declarat Elena Stoica, directoarea CJCPCT.

 

Atenţie mai mare din partea autorităţilor

 

Cei în cauză nu au ezitat să vorbească şi despre discriminările de care au parte în fiecare zi. Persoanele cu deficienţe locomotorii au vorbit despre lipsa platformelor de acces în unele instituţii. Printre cei prezenţi s-a aflat şi Raul Gabriel Popescu, singurul preot ortodox din ţară care oficiază slujbe pentru surdomuţi.

„Statul român nu a făcut nimic pentru a demonstra că nu există această discriminare. Dacă nu ne unim, guvernanţilor le va fi foarte uşor să facă ce vor din noi. Pentru noi nu există niciodată fonduri. Solicit autorităţilor să ne considere şi pe noi oameni“, a declarat Vasile Şulumete, preşedintele filialei vâlcene a Asociaţiei Nevăzătorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS