15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBebeluş salvat de la moarte

Bebeluş salvat de la moarte

VÂLCEA. Un băieţel de opt zile, care trăia alături de familia sa în condiţii inumane, a fost salvat de la moarte de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, în urma unei sesizări telefonice.

La sediul DGASPC Vâlcea, a sunat, la sfârşitul săptămânii trecute, o doctoriţă care a anunţat că un bebeluş născut pe 15 noiembrie 2007 trăieşte în condiţii groaznice în Colonia Nuci şi este în pericol de moarte. Aceasta a precizat că mama copilului, de 27 de ani, refuză să îl înscrie pe copil la medicul de familie şi să fie consultat. O echipă din cadrul Direcţiei s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat că băieţelul, mama şi bunica maternă trăiau într-un imobil în stare avansată de degradare, al cărui tavan stătea să cadă în orice moment, iar una dintre camere era arsă în întregime. Imobilul respectiv nu avea o sursă de apă şi nici condiţii minime de igienă.

„În afară de camera arsă, imobilul mai avea alte două încăperi care, deşi erau locuibile, erau destinate în întregime depozitării unor mari cantităţi de haine murdare, resturi alimentare alterate, arătau ca o ghenă. Mama copilului nu era acasă, iar micuţul, care fusese lăsat în grija bunicii, nu se vedea dintre gunoaie. Femeia a fost întrebată dacă bebeluşul a mâncat ceva în ziua respectivă şi aceasta a răspuns că i-a dat câteva linguriţe cu lapte. Am luat copilul în regim de urgenţă, deşi mama nu era acasă, şi am anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, pentru că bebeluşul era în pericol de moarte“, a declarat Roxana Radu, directoarea adjunctă a DGASPC Vâlcea. Bebeluşul a fost dat în grija unui asistent maternal. Mama băieţelului a venit pe 26 noiembrie la DGASPC şi a fost de acord să lase copilul în plasament, deoarece nu are cu ce să îl crească, singurul venit al familiei fiind pensia de urmaş a bunicii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS