5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

A zburat în peco

http:http://www.youtube.com/watch?v=pdXuFA26pAo
MEHEDINŢI. Un spectaculos accident de circulaţie s-a produs marţi noapte, în Drobeta Turnu Severin. Un tânăr de 21 de ani a reuşit să evite în ultima clipă o catastrofă, dar nu a mai putut opri maşina decât într-o staţie de carburanţi. Bolidul a trecut la doar câţiva milimetri de o staţie de alimentare cu benzină şi, după ce a lovit o bordură, a ajuns în interiorul magazinului.
Din cauza accidentului, pericolul unei explozii era iminent, numai intervenţia promptă a angajaţilor staţiei de carburanţi împiedicând producerea unei tragedii.
„Nu am crezut că mai scăpăm. S-a întâmplat totul într-o fracţiune de secundă. Maşina avea viteză foarte mare. Noroc că băiatul a evitat staţia de benzină“, a spus gestionara staţiei peco, Constanţa Dinescu.
Şoferul maşinii a pierdut controlul volanului şi nu a mai putut redresa autoturismul.
„Din cauza vitezei, tânărul a pierdut controlul maşinii şi a lovit clădirea unei staţii peco. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Tânărul nu consumase băuturi alcoolice“, a declarat Doru Taloescu, agent principal la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi.
„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să nu lovesc oamenii şi staţia de benzină!“, a spus Constantin Moraru, şoferul maşinii.
Spiritele s-au încins după accident. Rudele tânărului s-au revoltat când au aflat că trebuie să suporte şi pierderile din perioada întreruperii activităţii în peco.
Vitezomanul a fost amendat cu 250 de lei, dar pagubele estimative produse benzinăriei depăşesc câteva zeci de mii de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU