15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞi-a ucis prietenul pentru că l-a înjurat

Şi-a ucis prietenul pentru că l-a înjurat


Un bărbat din satul Seaca, judeţul Olt, şi-a înjunghiat prietenul, pentru că acesta l-ar fi înjurat.

Fapta s-a petrecut duminică seară, într-un bar din localitate. Florea Beliţă, de 40 de ani, a mers la bar pentru a bea un suc. Bărbatul s-a întâlnit cu prietenul său, Cristian Florin Păun, de 27 de ani. Imediat ce l-a văzut în bar pe Florea, tânărul i-a spus unui copil să îi aducă un cuţit. Micuţul a refuzat şi a plecat acasă. La scurt timp, Cristian a ieşit din bar şi s-a dus acasă, de unde a luat un cuţit. Întors la cârciumă, tânărul l-a luat de gât pe Florea, a scos cuţitul şi i l-a înfipt în burtă. Un bărbat aflat în bar l-a deposat pe Cristian de cuţit. Florea Beliţă a fost luat de o ambulanţă pentru a fi transportat la Spitalul Scorniceşti, însă a murit în drum. Potrivit procurorului Ştefan Noajă, victima a decedat în urma unei hemoragii interne şi externe, ca urmare a unei plăgi tăiate abdominale penetrante cu secţiune de organe interne şi vasculare. La faţa locului s-a deplasat poliţia, procurorul, un criminalist. Procurorul spune că agresorul şi-a ucis consăteanul pe fondul consumului de alcool şi pentru că acesta l-ar fi înjurat şi ameninţat în urmă cu ceva timp. Oamenii legii susţin că Păun a avut probleme cu poliţia, în 2004 primind o condamnare de şase luni închisoare pentru furt calificat.

Criminalul a încercat să întoarcă lucrurile în favoarea sa

 

Procurorul Ştefan Noajă spune că agresorul a încercat să schimbe lucrurile în favoarea sa. Cristian Păun a spus că victima îi luase cuţitul în urmă cu o săptămână, iar duminică seară ar fi încercat să-l înjunghie. De teamă că îl va tăia, el i-a prins mâna în care ţinea cuţitul, l-a răsucit şi aşa s-a întâmplat nenorocirea. „El spunea că victima venise cu cuţitul la ea. Dar nu este aşa. Oamenii l-au auzit când a trimis un copil să-i aducă un cuţiut. Tot aceştia mai spun că atunci când s-a întors de acasă nu au văzut cuţitul la el. Probabil l-a ţinut ascuns pe mânecă. Au văzut, în schimb, când l-a scos“, a afirmat procurorul. Luni au fost audiaţi mai mulţi matori în acest caz. Cristian Florin Păun a fost reţinut de duminică seară pentru 24 de ore. Parchetul l-a prezentat ieri Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru omor calificat. Dacă va fi găsit vinovat, Cristian Păun riscă până la 25 de ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS