11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Prins cu droguri

MEHEDINŢI. Poliţiştii din Drobeta Turnu Severin au prins în flagrant un bărbat, de 30 de ani, care încerca să vândă 86 de grame de haşiş unor clienţi ai unui minimarket din municipiu. „Pe 29 octombrie, efectivele SCCO Mehedinţi au exploatat informaţiile din care rezulta că M. R., de 30 de ani, din Drobeta Turnu Severin, şi alte persoane au preocupări privind introducerea în ţară de droguri de risc, respectiv haşis, pe care le valorificau unor tineri de pe raza judeţului. Sub supravegherea DIICOT – Biroul teritorial Mehedinţi, s-a reuşit prinderea în flagrant a învinuitului, în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de aproximativ 86 de grame de haşiş“, a declarat Carin Sică, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Din cercetări s-a stabilit că severineanul a cumpărat haşişul din Verona, Italia, cu suma de 300 de euro, urmând să-l vândă în Mehedinţi cu 700 de euro. Drogurile au fost introduse în România prin Vama Cenad, camuflate în obiecte de îmbrăcăminte. „Pentru faptele săvârşite, procurorii au emis o ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore şi învinuitul va fi prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă. El riscă o pedeapsă între zece şi 20 de ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi“, a mai spus Carin Sică.

Oamenii legii continuă cercetările în vederea prinderii şi a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU