8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrea puţini donatori de sânge în Vâlcea

Prea puţini donatori de sânge în Vâlcea

Vâlcea. Situaţia de la Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Vâlcea continuă să fie destul de gravă, numărul donatorilor fiind foarte mic. În prezent, la sediu vin aproximativ 14 persoane pe zi pentru a dona sânge, dar pentru a reglementa situaţia ar fi nevoie de 20-30 de donatori. Chiar şi aceşti donatori veniţi în număr mic la centru donează sânge pentru rude, cunoştinţe internate în spitale şi mai puţin pentru celelalte persoane. „De obicei, persoanele care donează sânge provin din mediul urban, având vârsta între 30 şi 50 de ani. Asta pentru că omul de la ţară nu-şi permite să facă drumuri până la oraş pentru aşa ceva, apelând la această metodă doar în cazul în care are vreo rudă spitalizată. Totuşi, în ultima lună, cei care s-au prezentat la noi au fost mai mult tineri până-n 30 de ani“, a declarat directorul CTS Vâlcea, doctorul Cristian Milăi.

Dacă donatori nu sunt, în schimb solicitările sunt tot mai mari. Fie că este vorba despre unităţile medicale din Vâlcea sau de clinicile din alte judeţe, cadrele medicale încearcă să facă faţă solicitărilor, oferind cantităţi mai mici de sânge. Sunt spitale care au nevoie de şase-opt pungi de sânge, reprezentanţii CTS Vâlcea oferindu-le una sau două pungi, cât să poată distribui şi altor unităţi medicale. Potrivit doctorului Milăi, de curând au fost distribuite pungi de sânge spitalelor din Lupeni şi Deva. În această perioadă, CTS Vâlcea trece printr-o criză de donatori, înregistrându-se mari absenţe la grupa de sânge 0 şi A. Pentru a dona sânge, persoana respectivă trebuie să fie sănătoasă, iar vârsta ei să fie cuprinsă între 18 şi 65 de ani şi să nu fi suferit de sifilis, SIDA, hepatită sau tuberculoză. Înainte de a li se lua sânge, persoanelor prezente la CTS Vâlcea li se face un examen clinic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS