21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalZiua Porţilor Deschise pentru cititori

Ziua Porţilor Deschise pentru cititori

Gazeta de Sud şi-a deschis ieri porţile, dând tuturor celor interesaţi posibilitatea să cunoască din interior activitatea jurnaliştilor celui mai citit cotidian regional din România. Vizitatorii au avut ocazia să vadă redacţia şi  să-i cunoască pe ziariştii care semnează articolele, au aflat care este traseul unei ştiri, de la stadiul de zvon sau informaţie şi până la cel de articol, i-au putut vedea la lucru pe DJ-ii de la Radio Sud, dar şi pe angajaţii de la Tipografia de Sud, de la care au primit un cadou inedit – un fascicul din ziarul de a doua zi.
Experienţa a fost deosebită pentru oaspeţi. „A fost o vizită foarte interesantă. Tocmai de aceea mă gândesc să vin şi cu elevii mei, ca să vadă cum se face un ziar“, a spus profesoara Ecaterina Bogdan, de la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova. Pe cei mai mulţi dintre vizitatori i-au uimit stresul şi viteza în care se lucrează într-o redacţie. „Eu sunt student în anul III la Medicină, dar consider că meseria pe care   mi-am ales-o este mult mai liniştită decât cea de jurnalist. Cred că presiunea timpului este mai mică în medicină decât în presă“, a declarat craioveanul Octavian Popescu.
Oaspeţii nu au plecat cu mâna goală. Pe lângă inedita experienţă de a fi părtaşi la o zi din viaţa ziarului preferat, au primit cadouri care să le amintească de această vizită, participând totodată la o tombolă, în urma căreia trei dintre ei au câştigat un abonament gratuit pe şase luni la Gazeta de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU